Web Analytics

Lorena Toma şi-a dat demisia de la Casa de Cultură din Bascov

de | 17.12.2020 13:18 | Cultură, Actualitate

Managerul Lorena Cătălina Toma și-a dat demisia, după opt ani, de la conducerea Casei de Cultură ”Adriana Trandafir” din Bascov. Lorena se va îndrepta acum spre o profesie juridică, după ce în vară a terminat Facultatea de Drept a Universității Pitești, ca șefă de promoție.
„Mi-am înaintat demisia în decembrie, însă mai stau până în ianuarie. Sunt înscrisă la master și am de învățat foarte mult, pentru că urmează anul cu admitere în profesie. Activitatea de la Casa de Cultură din Bascov nu mă mai reprezintă în acest moment, cu tot ceea ce se întâmplă în cultura care nu mai contează în România, totul e blocat…”
Citește și Lorena Toma vrea să dea în judecată pentru calomnie, un polițist local
Lorena mai spune că se regăsește într-o viitoare profesie juridică, în magistratură sau în notariat. Ea a participat în această săptămână la înregistrarea pentru emisiunea Pro Tv de sărbători a lui Cătălin Măruță, împreună cu artișii de la “Doina Bascovului”. Miercuri, 16 decembrie, va merge la ședința de Consiliu local, în care a solicitat să își prezinte activitatea de la conducerea instituției, precum și bugetul foarte mic, doar de întreținere și funcționare. A mai solicitat, de asemenea, și un audit extern. Pus în fața unei situații oarecum delicate, în condițiile în care activitatea artistică devenise foarte apreciată de bascoveni, primarul Gheorghe Stancu i-a cerut Lorenei să își retragă demisia, însă aceasta este decisă să își schimbe cariera.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Cât de hoață este lumea?? Știam bre că din cultură nu se trăiește. Dar ma-ta te dădeai interesantă că ai proiecte, că dezvolti. Totul a fost pe bani publici. O casă de cultură așa mare că aia de la Bascov înghite multi bani.
    Acum, lu individa de a fost șefa acolo, după ce și-a asigurat alt job, declară că totul miroase a kk in cultură. Urât din partea ei. Hat! Era și ea sincera. A mâncat banii la cultură 8 ani după care lasă un mare kkt acolo. Nu a ridicat casa de cultură, nu a adus bilete vândute, profit. Este manager de succes! Felicitări și să ne lase! Adio