Web Analytics

Liviu Dragnea o atacă pe fosta președintă a Tribunalului Argeș, Mariana Vârgă: “ Un pic de rușine!”

de | 2.09.2022 10:04 | Actualitate, Home

Schisma din APP face valuri și în Argeș și nici nu se putea să nu fie așa de vreme ce persoane cunoscute din județul nostru s-au implicat în conducerea centrală a partidului. Pe de o parte este vorba despre șeful APP Argeș, Dorin Mărășoiu, care, potrivit unui comunicat, se află printre președinții de filiale fideli lui Liviu Dragnea. Cooptată ceva mai recent în conducerea centrală a APP, fosta președintă a Tribunalului Argeș,  Mariana Vârgă, magistrat aflat în prezent la pensie, se poziționează, în schimb, de cealaltă parte a baricadei. Și este chiar admonestată de Liviu Dragnea, public, pe pagina de socializare a partidului:   

Foto. Președintele APP Argeș Dorin Mărășoiu și Mariana Vârgă, vicepreședinte APP central

“A apărut ieri într-o publicație și azi în altă publicație, că am fost în Brazilia cu Oana Leonte și cu niște prieteni de ai ei care m-au filmat și înregistrat când spuneam niște lucruri “importante” și că aceste înregistrări ar fi ajuns la DNA.

Cu ceva timp în urmă, în aceleași publicații, se spunea că am fost în Cuba!

Dacă în aceste publicații ar mai fi rămas măcar o umbră de deontologie profesională, înainte de a scrie așa ceva, ar fi întrebat-o măcar pe această domnișoară dacă infirmă sau confirmă o asemenea informație. Ar fi aflat ceva cât de cât important și anume că ea nici nu are pașaport!!! Deci nici nu putea să meargă cu mine undeva și nici să filmeze “chestii importante”.

Dar motivul pentru care fac această postare nu e articolul în sine, pentru că astfel de mizerii au apărut și vor mai apărea, pentru că atunci când se primește o comandă trebuie onorată.

Motivul este marea dezamăgire pe care am simțit-o azi când purtătoarea de cuvânt a “Noului APP” trimitea mesaje în județe în care spunea că Oana Leonte i-a confirmat că informația apărută în presă e reală, cu toate că această domnișoară dezmințise public și îi spusese și personal că sunt doar minciuni.

Am înțeles de unde s-a plătit comanda asta, dar n-am crezut că un fost judecător, respectiv doamna Mariana Vârgă, poate să coboare atât de mult.

Politica sănătoasă pentru oameni nu se face așa doamnă, indiferent ce vă spune șeful dumneavoastră de la partid.

Un pic de rușine ar trebui să vă fie, măcar pentru faptul că îi terfeliți imaginea acestei tinere care, culmea, a rămas lângă așa zisa conducere a APP”.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *