Web Analytics
scris luni, 20.11.2017

Liberalii argeșeni ies în stradă pentru a susține moțiunea de cenzură împotriva PSD

pnl protestPartidul Naţional Liberal a depus vineri, 17.11.2017, în Parlamentul României Moţiunea de cenzură, “PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”.

Liberalii argeșeni ies în stradă pentru a susține moțiunea de cenzură împotriva PSD

Această moţiune de cenzură doreşte să sancţioneze modul de guvernare al alianţei PSD-ALDE, nerespectarea prevederilor programului de guvernare şi introducerea unor aberaţii legislative, atât în domeniul fiscal, cât şi în justiţie.

Azi, 20.11.2017, liberalii din toată ţara se vor întâlni în mitinguri de susţinere a moţiunii de cenzură, în toate municipiile reşedinţă de judeţ pentru a convinge parlamentarii că trebuie să voteze această moţiune în numele celor care i-au ales.

În acest sens, liberalii argeşeni, se vor întâlni azi, ora 17:00 în Piaţa Vasile Milea pentru a prezenta şi a susţine moţiunea de cenzură depusă.

M.I.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...