Iranul anunță că închide din nou Strâmtoarea Hormuz, din cauza menținerii blocadei americane asupra porturilor sale. La această oră, sunt circa 20 de nave în strâmtoare, majoritatea petroliere.

Citește și: Un piteștean a rămas fără permis. Cum conducea în oraș
Iranul va închide din nou Strâmtoarea Hormuz dacă Statele Unite mențin blocada asupra porturilor iraniene, a declarat președintele parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf. ”Odată cu continuarea blocadei, Strâmtoarea Hormuz nu va rămâne deschisă”, a scris Ghalibaf pe X, adăugând că trecerea prin canal se va face pe rute stabilite de Teheran și va depinde de autorizația iraniană.
Într-o declarație transmisă de mass-media iraniană, Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) a calificat blocada americană asupra porturilor iraniene drept “piraterie”, afirmând: “Din acest motiv, controlul asupra strâmtorii Hormuz a revenit la starea sa anterioară, iar această cale navigabilă strategică se află sub gestionarea și controlul strict al forțelor armate”.
Mai departe, transmite că “până când SUA nu vor restabili libertatea completă de navigație pentru navele cu origine iraniană către o destinație și de la o destinație înapoi în Iran, situația din strâmtoarea Hormuz va rămâne strict controlată și în starea sa anterioară”.



0 Comentarii