Web Analytics
scris joi, 07.11.2024

Legea pensiilor militare a fost contestată de Avocatul Poporului la Curtea Constituțională a României

Avocatul Poporului a contestat joi la Curtea Constituțională noua propunere legislativă, pentru Completarea Legii nr 223/2015, privind pensiile militare de stat, adoptată, luni, de Senat.

Legea pensiilor militare a fost contestată de Avocatul Poporului la Curtea Constituțională a României

Conform unor surse din cadrul Curții Constituționale, Avocatul Poporului a contestat joi la Curtea Constituțională noua propunere legislativă, pentru Completarea Legii nr 223/2015, privind pensiile militare de stat, adoptată, luni, de Senat, în calitate de cameră decizională. Această Lege fusese adoptată, după protestele recente, când sindicaliștii din domeniu au protestat cu privire la această lege, la finalul lunii octombrie, din Piața Victoriei.

Citește și: Indemnizaţie lunară de solidaritate pentru pensionarii cu handicap grav sau accentuat, de la 1 ianuarie

Senatul a adoptat, luni, în plen, proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, cu amendamente, prin care se prevede că pensiile aflate în plată se indexează în raport cu solda sau cu salariul de grad sau de funcţie.

Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari de la PNL, a fost adoptată săptămâna trecută de Camera Deputaţilor şi a primit, luni, în Senat, 91 de voturi „pentru” şi 8 abţineri, Camera superioară fiind for decizional.

„Cuantumul pensiilor militare de stat, aflate în plată, se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, în procentajele stabilite la art. 29, 30 şi 108 şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de stabilire a pensiei militare, inclusiv prin excepţie de la prevederile art. 60, potrivit gradului militar/profesional avut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu şi a mediei soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi a drepturilor băneşti, care fac parte din baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat, conform legii, şi valorificate în ultima decizie de pensie”, prevede actul normativ adoptat de plenul Senatului, în forma amendată de Comisia de apărare a Senatului.

Citește și: Continuă circul în procesul jafului forestier din instituţia lui Chiriloiu în care sunt implicaţi şeful de ocol Sorin Balaş şi tatăl secretarei Direcţiei Silvice!

Aceste prevederi nu vor fi aplicate pensionarilor militari care exercită funcţia de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora, nici celor care au calitatea de parlamentar, pe perioada exercitării acestor funcţii, se mai arată în proiect.

În cazul în care, în urma actualizării, rezultă o pensie mai mică decât cea aflată în plată, atunci se va menţine suma în plată.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită