Web Analytics

articol scris marți, 21 iulie 2026

Legea care permite comercializarea și consumul băuturilor cu alcool pe stadioane intră în vigoare în această săptămână

Bere perfecta

Legea care permite comercializarea și consumul băuturilor cu până la 5,5% alcool în arenele sportive intră în vigoare în această săptămână, după ce a fost semnată de Nicușor Dan. Actul normativ stabilește și condițiile în care berea poate fi vândută spectatorilor, transmite MEDIAFAX.

Citește și Un tren Regio a luat foc în Gara Timișoara cu un minut înainte de plecare

Nicușor Dan a semnat marți legea care permite consumul de bere pe stadioanele din România. Începând cu 23 iulie, suporterii vor putea aduce cu ei pe stadion băuturi alcoolice cu o concentrație de până la 5,5%.

Legea nr 154/2026 privind organizarea competițiilor sportive și a jocurilor sportive, elimină interdicția generală privind alcoolul în arenele sportive și stabilește că organizatorii au obligația:

„să permită, în arena sportivă, vânzarea, distribuirea sau consumul băuturilor fără alcool și a celor slab alcoolizate, cu o concentrație alcoolică de până la 5,5% în volum, numai în pahare fără capac din hârtie sau din material plastic”.

Astfel, spectatorii vor putea cumpăra bere și alte băuturi cu o concentrație alcoolică de cel mult 5,5%, însă acestea vor putea fi servite exclusiv în pahare din hârtie sau plastic.

Legea introduce o excepție pentru lojele și zonele premium ale stadioanelor.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

O persoană reținută în cazul pompierului agresat la Ștefănești

În continuarea anchetei efectuate în cazul incidentului produs pe raza satului Zăvoi, din orașul Ștefănești, în contextul intervenției pentru stingerea […] Citește!

Primarul de la Ștefănești reacționează: „Este inadmisibil ca viața salvatorilor să fie pusă în pericol”

Primăria Ștefănești aduce lămuriri în urma incidentului petrecut la Ștefănești, duminică seara, când un pompier a fost agresat de un […] Citește!

Arad. Trei adolescenți și un adult se află sub control judiciar după ce au dezbrăcat complet și umilit un copil de 11 ani

Trei adolescenți, în vârstă de 16 și 17 ani, împreună cu majorul de 21 de ani, toți din Arad, se […] Citește!

Argeș. Spectacol caritabil la Bascov. Constantin Enceanu, Emilia Ghinescu și mulți alți interpreți

Vineri, 13 noiembrie 2026, începând cu ora 17:00, are loc „Dăruind, vom birui”, un spectacol caritabil, la care interpreți de […] Citește!

Președinta PNL Argeș, Alina Gorghiu, prezentă la Focul lui Sumedru, alături de localnicii comunei Mioarele

Duminică, 25 octombrie 2026, deputata și președinta PNL Argeș Alina Gorgiu, a participat și de această dată, la sărbătoarea dedicată […] Citește!

Decizie ÎCCJ pentru românii cu credite. Ce dobânzi nu mai pot cere băncile după scadența anticipată

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit luni, 26 octombrie 2026, că, după declararea scadenței anticipate a unui […] Citește!

De ce contextul unui meci este uneori mai important decât clasamentul

Clasamentul reprezintă unul dintre primele repere consultate înaintea unui meci de fotbal. Poziția ocupată de fiecare echipă, numărul de puncte […] Citește!

Pfizer cere României 3,42 miliarde de lei. Instanța din Bruxelles analizează poprirea banilor destinați ROMATSA

Tribunalul de Primă Instanță din Bruxelles analizează luni, 26 octombrie, două contestații depuse de ROMATSA și Ministerul Finanțelor împotriva popririi […] Citește!

Pitești. Tineri violoniști, la Festivalul-Concurs „Premiile Muzicale Dinu Lipatti”

Vineri, 30 octombrie 2026, de la ora 10:00, la Filarmonica Pitești are loc ediția a XI-a a Festivalului-Concurs Național „Premiile […] Citește!

Cum influențează presiunea publicului evoluția unei echipe

Zgomotul tribunelor, reacțiile la fiecare fază și așteptările suporterilor fac parte din experiența sportivă. Jucătorii evoluează într-un mediu în care […] Citește!

Raed Arafat

Raed Arafat, reacție despre agresarea pompierului la Ștefănești

Duminică, 25 octombrie 2026, Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor interne din România și șef al Departamentului pentru Situații de […] Citește!

Atenție Mioveni! Se desfășoară trageri în poligonul temporar

În zilele de 5, 6, 13, 16 și 17 noiembrie 2026, Inspectoratul de Jandarmi Județean „Basarab I” Argeș va executa […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

dan-andronic-editorial

Ilie Bolojan, premierul care a avut alte urgențe decât România

Din ediția tipărită

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete