Web Analytics

Lecţiile dulci-amare primite de Bibiana Stanciulov ca om de afaceri

de | 28.09.2017 10:03 | Economie

12 StanciulovBibiana Stanciulov, antreprenoarea care a pus bazele brandului Magiun de Prune de Topoloveni (operat de compania Sonimpex Topoloveni) a declarat pentru Ziarul Financiar că în primii cinci ani de activitate ai firmei, respectiv între 1993 şi 1998, a avut parte de câteva lecţii despre care spune că „acum mi se par glume”. Care sunt acestea? În primul rând, spune Stanciulov, partenerii de afaceri trebuie bine verificaţi deoarece există riscul unor mari înşelăciuni.

Antreprenoarea a spus că în 1996 a fost înşelată de o societate din judeţul Argeş, din cauza căreia a pierdut o sumă importantă de bani. A doua lecție este aceea potrivit căreia comerţul este o activitate dificil de gestionat; este de preferat să ai o activitate pe care să o poţi coordona fără factori din exterior, respectiv producţia. A treia se referă la bănci care trebuie considerate parteneri de afacere. Stanciulov este convinsă și că există o piaţă foarte bună de desfacere în zona instituţiilor statului unde plata este garantată, respectiv licitaţiile. În fine, cea mai amară lecție învățată de „mama magiunului de Topoloveni” este aceea că dacă eşti foarte corect, eşti eliminat prin diverse metode din zona în care vrei să activezi și să te dezvolți.
„În niciuna din aceste lecţii nu am învăţat că poţi fi furat chiar dacă ai toate înregistrările de brand/marcă, aşa cum ni s-a întâmplat cu toponimul Topoloveni, toponim protejat prin Indicaţie Geografică Protejată – proces început în anul 2014 şi care acum este pe rol”, a punctat antreprenoarea.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole