La nivelul instanțelor de contencios administrativ din țară s-a conturat o practică judiciară cvasiunanimă, în sensul obligării autorităților statului de a asigura tratament în regim de compensare 100% unor persoane care suferă de boli cronice și care, din păcate, sunt puse în situația ingrată să-și valorifice chiar dreptul la viață, garantat prin Constituția României, apelând la instanțele de judecată pentru a obține asemenea soluții.
De cele mai multe ori, medicamentele recomandate/prescrise de medicii specialiști și care se dovedesc a fi benefice nu se regăsesc în „nomenclatorul medicamentelor gratuite”, pe care se obligă statul să le asigure bolnavilor.
Astfel există cazuri în care, deși este prescris un medicament care se dovedește a fi eficient, el nu este inclus pe lista medicamentelor gatuite, iar administrarea unui tratament cu un astfel de medicament devine practic imposibilă, pentru că implică unele costuri vădit disproporționate față de veniturile pacientului.
Legislația actuală în materia asigurărilor sociale de sănătate impune obligativitatea decontării de către casele de asigurări de sănătate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate numai a acelor medicamente care sunt cuprinse în Lista denumirilor comune internaționale.
Asigurații beneficiază în regim ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, de medicamente cuprinse în lista aprobată de Guvern.
În situația medicamentelor recomandate/prescrise de medicii specialiști, cu preț prohibit pentru pacienți, aceștia se pot adresa, după îndeplinirea procedurii prealabile, instanțelor de contencios administrativ și să solicite obligarea statului la asigurarea, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a produsului curativ.
Întrucât durata soluționării acțiunii de drept comun, chiar și în materia contenciosului administrativ, este exagerată, reclamanții au posibilitatea să formuleze ulterior cerere de ordonanță președințială, cu acelaşi obiect, care va fi judecată de urgență și vor fi dispuse măsuri provizorii, până la soluționarea litigiului asupra fondului.
Prin excepție de la jurisprundența consacrată, potrivit căreia, existând norme speciale, ordonanța președințială, reglementată de dreptul comun, nu este admisibilă în materia contenciosului administrativ, în cazul de față, instanțele, având în vedere că se restrânge accesul pacienților la terapii medicale şi este afectat practic dreptul la viață, permit această derogare.
În concluzie, statului îi incumbă obligațiile pozitive de a salva și de a proteja viața propriilor cetățeni, iar în sfera sănătății publice trebuie adoptate măsuri adecvate care să asigure tratamentul gratuit pentru pacienții afectați de boli grave, tratabile doar cu medicamente care nu le sunt accesibile, în caz contrar se apelează la forța coercitivă a instanțelor de judecată.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept