A fost în tinerețe negustor de pește. I se spunea Petre Măjerul, pentru că în acele timpuri peștele se transporta cu niște care mari, trase de patru sau șase boi, special adaptate în acest scop. Ele se numeau maje. Așezarea sa pe tronul Moldovei este învăluită în legendă. Chemarea la Suceava pentru o așa de importantă misiune l-a surprins în mod sigur pe cel care făcea naveta între zona lacului Brateș, cu nenumăratele-i iezere, iezărașe și gârle pline cu pește, și piețele Moldovei, unde această marfă avea mare căutare. Cert este că era fiul din flori al lui Ștefan cel Mare. Unul dintre cei peste trei sute cu care, spune tot legenda, a populat Moldova pe timpul lungii sale domnii (fetele, se pare, nu au fost numărate). Ba mai mult, trebuie să fi avut și oareșce calități de manager, cum spunem noi azi, ce l-au scos în evidență în fața ilustrului său tată. La chemarea sa pe tron, în mod sigur avea ceva notorietate, chiar și în rândul marilor boieri, care îl percepeau într-un fel ca fiind de-al lor. Pe aceasta și nu numai s-a bazat și Ștefăniță Vodă, într-un fel nepotul său, care, otrăvit, își aștepta sfârșitul, dar a avut puterea și tăria de caracter să se gândească la binele Moldovei, chemându-l pe tron.
Numele de Rareș îl avea probabil de la mama sa, Răreșoaica, de profesie hangiță, care avea ca sarcină să se ocupe de cazarea și ospătarea marelui voievod ori de câte ori rămânea peste noapte. Una însă spune legenda, și alta spun istoricii. După ei, mama sa ar fi fost Maria (asupra amantâlcului cu Ștefan toată lumea este de acord), descendentă din neamul boierilor Cernat, și așa mai venim acasă în privința originii pline de mister a lui Petru Rareș. Nu i se știe anul nașterii, poate și pentru faptul că se dorea ca la unele vlăstare domnești să li se piardă urma. Acumulările le-a făcut în timp. Ceea ce se știe este faptul că la venirea pe tron avea în jur de patruzeci de ani, era la a doua căsătorie, care nu a durat decât trei ani, după care a urmat Elena-Ecaterina Brankovici, fiica renumitului despot sârb, o femeie foarte deșteaptă, care i-a fost și consilier pe probleme de artă și cultură, pe ansamblu ajutându-l să înțeleagă ce e viața. Avea patru copii. Ulterior a mai făcut opt. Dintre ei s-a remarcat Doamna Chiajna, cunoscută în special în perioada interbelică, atunci când în programele şcolare se studia opera lui Alexandru Odobescu. Voi reveni asupra acestui personaj fabulos al istoriei noastre. Era 20 ianuarie 1527.
Uită repede secretele comerțului cu pește, constată că îi place să conducă și învață într-o lună cât alții într-un an, ajungând să dea lecții mai-marilor săi vecini, unguri și polonezi. Combină cu măiestrie victoriile cu înfrângerile, reușind un dans pe sârmă de toată frumusețea. Nu prea i-a mers însă cu Suleyman Magnificul. Îl știți din telenovelă. Și nici nu avea cum, pentru că era Magnificul. Adică cel mai tare sultan pe care l-au avut turcii. Acesta pune punct primei sale domnii, ocupând Suceava, inexpugnabilă până atunci, prima încercare datând, după cum știm, cu o jumătate de secol în urmă, în timpul altui sultan celebru, Mahomed al II-lea.
A doua domnie durează mai puțin și nu mai are strălucirea celei dintâi. Aceasta și pentru faptul că de această dată, la 19 februarie 1541, cumpără tronul Moldovei cu bani grei de la Suleyman. Slăbit de boli și nu numai, Petru Rareș moare la 3 aprilie 1546 și a fost înmormântat la Mănăstirea Probota, ctitorie a sa. Și pentru că în istorie rămâi cu ceea ce faci și nu cu ceea ce spui, Petru Rareș este o figură luminoasă.
Personalitatea marelui voievod s-a văzut din plin în diplomație, dar în mod special în domeniul artelor, pe care le-a sprijinit fără nicio reținere, convins că ele vor reprezenta, în timp, amprenta cea mai vizibilă a domniei sale. Sunt multe de spus. Mă rezum doar la faptul că, din timpul domniei sale, a rămas pictura exterioară moldovenească, fenomen unic în arta murală universală. Sucevița, Moldovița, Humor, Arbore, Voroneț sunt de multă vreme recunoscute ca bijuterii ale Patrimoniului Cultural Mondial. Spune mult, nu? De altfel, cu Petrică Rareș se încheie un capitol important din istoria Moldovei, partea frumoasă și romantică.
Hristos a înviat!
Prof. dr. Cornel Carp