Web Analytics
scris joi, 03.12.2020

Lecţia de istorie. Ultima prinţesă

„A da o virgină pe mâna unui bărbat este ca și cum ai da un Stradivarius pe mâna unei maimuțe” – sunt cuvintele prințesei Marta Bibescu, ultima orhidee din galeria marilor doamne care au însemnat ceva pentru România, galerie în care stă pe un tron strălucitor nimeni alta decât regina Maria.
Născută la 28 februarie 1889 la București, Martha Lahovary, după numele de fată, a marcat viața politică și culturală a României aproape un secol (d. 28 noiembrie 1973, Paris) cu epoca ei de glorie: perioada interbelică. Era descendenta unor vechi familii românești și nu înâmplător accentuez acest lucru. În zilele noastre, lipsește cu desăvârșire sângele albastru, dacă nu cumva luăm în calcul, în unele cazuri, o tristă și toxică descendență neonomenclaturistă.
Mama sa, Smaranda (Emma) Mavrocordat descindea din ramura moldoveană a domnitorului fanariot Constantin Mavrocordat, în timp ce tatăl, Ion N. Lahovary, important om politic al vremii, provenea, la rându-i, din aristocrația de origine greacă a Țării Românești. Prin căsătoria cu prințul George Valentin Bibescu, devine, la rându-i, prințesă, intrând într-o familie ilustră, din care mai făceau parte Ana – Elisabeta Văcărescu, cunoscută ca și contensa Ana de Noailles, Elena Văcărescu, fosta iubită a viitorului rege Carol I, dar și cu rude în Franța, în genealogie directă a împăratului Napoleon Bonaparte.
Era frumoasă, inteligentă, plină de un farmec irezistibil și bogată – „toate la un loc pentru o singură ființă sunt un păcat de neiertat”, comenta cu binecunoscutul umor englezesc lordul Thomson de Cardington. I-a fermecat la vremea ei pe Marcel Proust, Saint-Exupery, W. Churchill, R. McDonald, Charles de Gaulle, Rainer Maria Rilke, George Enescu, Paul Claudel, G. Apollinaire și lista poate să continuie. Dacă aceste nume vă spun ceva…
A fost apreciată și ca scriitoare. A primit Premiul Academiilor din Franța și Belgia pentru operele sale literare. A lăsat în urmă peste 70 de volume de memorii scrise în perioada 1908-1973, care încă își mai așteaptă editorii… sau cercetătorii. Evident, pe cei care vor să-și facă doctorate „pe bune”.
S-a implicat, după exemplul vremii (al reginei Maria, în special, căreia i-a fost bună prietenă și confidentă) în sprijinirea armatei române în cele două războaie mondiale.
La 16 ani s-a căsătorit din dragoste cu prințul George Valentin Bibescu. La 17 ani a născut-o pe Valentina, singura descendentă a familiei Bibescu. La o asemenea vârstă nașterea a fost foarte traumatizantă. I s-a interzis să mai facă sex timp de doi ani. Pentru șturlubaticul prinț a fost un pașaport în alb. „Nu merită să cauți fericirea în căsătorie, sigur nu o vei găsi” – a spus ea dezamăgită. Ulterior, l-a lăsat pe năbădăiosul ei soț să-și caute fericirea din floare în floare și l-a cucerit pe cel mai râvnit dintre burlacii Franței de atunci: Charles Louis de Beauvan Craon, aducându-l în pragul sinuciderii. Farmecul ei era mortal! „Charles Louis a fost adevărata mea dragoste” – a recunoscut ulterior și prințesa.

Lecţia de istorie. Ultima prinţesă

Citește și Lecția de istorie. Regimentul 4 Argeş, în Războiul pentru Întregire Naţională

Citește și Lecția de istorie. Un erou adevărat

În 1915, colonelul englez Cristopher Thomson se îndrăgostește nebunește de ea. De iubirea cu colonelul englez sunt legate și acuzațiile neîntemeiate de spionaj, fiind denumită „Mata Hari a României”. Poate era și o modă, dacă ținem cont de faptul că și regina Maria avea cam în aceeași perioadă o frumoasă poveste de dragoste cu colonelul de origine canadiană Joe Whiteside Boyle.
În 1941 a murit prințul, alături de care, indiferent de tot ceea ce s-a întâmplat, a rămas. Prințesa i-a supraviețuit încă 32 de ani. Cuvintele lui Mircea Eliade mă scutesc de orice final și de orice comparație cu ceea ce a urmat, de la Ana Pauker la Adelina Pestrițu „Prințesa Bibescu a anticipat unele descoperiri ale istoriografiei contemporane, îndeosebi valoarea neprețuită a culturilor populare și funcția dătătoare de viață a istoriografiei europene, în sensul că orice cercetare istorică adevărată ajunge la conștiința unității culturale și sprituale a Europei”. Cuvinte profetice.
Prof. dr. Cornel Carp

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită