De câte ori pechinezul român latră la pitbullul rus, o temă predilectă este cea a tezaurului. Să ne dați tezaurul înapoi, strigă pechinezul, în timp ce pitbullul își mișcă plictisit coada… Problema tezaurului, însă, a devenit în timp legendă, basm, cu toate că guvernatorii Băncii Naţionale încă îşi predau cu sfinţenie unul altuia documentele tezaurului dat spre păstrare ruşilor în 1918, filă cu filă, de am ajuns să credem că aceste documente sunt mai valoroase decât tezaurul în sine.
La rândul lor, ruşii nu se dau nici ei înapoi să întreţină o atmosferă de mister în privinţa tezaurului: ba că e, ba că nu e…, ba că a fost folosit de bolşevici pe timpul Revoluţiei din 1918, ba că se află intact în beciurile Kremlinului. Toamna anului 1916 era cum nu se poate mai sumbră pentru români. Entuziasmul din vară, când armata intrase în Transilvania fără să întâmpine o rezistenţă deosebită, se risipise la fel de repede cum apăruse. Sosirea în Ardeal a puternicei Armate 9 germane şi catastrofa de la Turtucaia au fost primele semne ale dezastrului de la sfârşitul anului. Previziunile s-au adeverit încă de la începutul lunii noiembrie, când Armata 9 se îndrepta ca un tăvălug spre Bucureşti. În aceste condiţii, două au fost problemele care trebuiau urgent rezolvate: transferarea tezaurului naţional într-o ţară sigură şi retragerea regelui şi a guvernului la Iaşi.
Problema ţării unde urma să fie transportat tezaurul a stârnit vii controverse. Au fost păreri ca acesta să fie transferat în Anglia, chiar şi în S.U.A. S-au impus cei care au susţinut să fie trimis la Moscova. Printre cei mai importanţi susţinători ai acestei variante au fost regina Maria, cunoscute fiind relaţiile de rudenie ale acesteia cu țarul rușilor, Nicolae al II-lea, şi Nicolae Titulescu, ministru de Finanţe la acea dată (o ciudată „simpatie” faţă de ruşi i-a marcat întreaga carieră politică).

Citește și Lecţia de istorie. Alexandru Bogdan-Piteşti, regele escrocilor

Alegerea era cum nu se poate mai prost făcută! Este imposibil ca rapoartele diplomatice sosite de la Moscova şi Petersburg să nu fi atras atenţia asupra dezastrului spre care se îndrepta Rusia. Cerându-i-se părerea, bancherul Mauriciu Blank îi relata primului-ministru Ionel Brătianu: „Cunosc Rusia… Vom avea deziluzii amarnice. Mult mai indicat ar fi să trimitem tezaurul la Londra. Pentru Dumnezeu, nu-l trimiteţi în Rusia!”.
Ignorându-se aceste avertismente, tezaurul a luat drumul Moscovei. La sfârşitul lunii decembrie a plecat de la Iaşi o primă garnitură de tren formată din 17 vagoane, care conţineau 1.738 casete cu lingouri de aur, 13.823 saci cu monede de aur româneşti şi străine, bijuteriile reginei Maria şi alte valori.
În anul următor, în ciuda faptului că în Rusia izbucnise revoluţia şi era o dezordine totală, între 23 şi 27 iulie 1917 au fost trimise la Moscova alte 24 de vagoane. Valoarea totală a tezaurului transferat la acea dată era de 314.580.456,84 lei aur. Virgula pusă nu este întâmplătoare, totul fiind inventariat până la ultimul leu.
Valoarea actualizată a tezaurului depăşeşte mai multe zeci de miliarde de euro. Dincolo de aceste cifre impresionante sunt valorile care nu pot fi calculate în bani. Documente de mare valoare din arhivele ţării, comori unice, ce cu greu pot fi evaluate: tablouri semnate de Grigorescu, Luchian sau aparţinând unor maeştri ai picturii universale, 300 de pergamente cu peceţi domneşti, tezaure dacice, romane şi mai târzii (Cloşca cu puii de aur), panaghiarele lui Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Neamţ, evanghelii slavoneşti ferecate în aur şi argint din secolele XV-XVI, colecţia de monede şi medalii a Academiei Române…
Despre un al doilea tezaur, confiscat de ruşi, se vorbeşte mai puţin. În toamna anului 1944, o patrulă sovietică rătăcită în preajma Mănăstirii Tismana a observat ostaşi români păzind un obiectiv. Se aşteptau să fie vorba de un depozit de armament, dar au rămas muţi de uimire constatând că au descoperit un uriaş tezaur. Comoara, peste 80 tone de aur în lingouri, reprezenta rezervele ţării, ascunse de Antonescu într-o peşteră din zonă. 37 de vagoane cu aur au luat din nou drumul Moscovei. Dacă mai adăugăm la acestea şi livrările făcute de România Uniunii Sovietice, peste datoria stabilită la Congresul de Pace de la Paris din 1947, pierderile statului român depăşesc cu mult 30 miliarde de dolari la nivelul de astăzi al monedei americane. Nu-i așa că vă ofticați?
Prof. dr. Cornel Carp