Toamna anului 1916 era cum nu se poate mai sumbră pentru români. Entuziasmul din vară, când armata intrase în Transilvania fără să întâmpine o rezistenţă deosebită, se risipise la fel de repede cum apăruse. Sosirea în Ardeal a puternicei Armate 9 germane şi catastrofa de la Turtucaia au fost primele semne ale dezastrului de la sfârşitul anului. Previziunile s-au adeverit încă de la începutul lunii noiembrie, când Armata 9 se îndrepta ca un tăvălug spre Bucureşti. În aceste condiţii, două au fost problemele care trebuiau urgent rezolvate: transferarea tezaurului naţional într-o ţară sigură şi retragerea regelui şi a guvernului la Iaşi.
Problema ţării unde urma să fie transportat tezaurul a stârnit vii controverse. Desigur că toată lumea dorea ca tezaurul să fie pus la adăpost sigur. Variantele erau însă diferite, în funcţie de opţiunile politice, de simpatiile faţă de o ţară sau alta care ar fi putut adăposti averea naţiunii. Au fost păreri ca acesta să fie transferat în Anglia, chiar şi în S.U.A. S-au impus cei care au susţinut să fie trimis la Moscova. Printre cei mai importanţi susţinători ai acestei variante au fost regina Maria, cunoscute fiind relaţiile de rudenie ale acesteia cu familia Romanovilor, şi Nicolae Titulescu, ministru de Finanţe la acea dată (o ciudată „simpatie” faţă de ruşi i-a marcat întreaga carieră politică).
Alegerea era cum nu se poate mai prost făcută! Este imposibil ca rapoartele diplomatice sosite de la Moscova şi Petersburg să nu fi atras atenţia asupra dezastrului spre care se îndrepta Rusia. Cerându-i-se părerea, bancherul Mauriciu Blank îi relata prim-ministrului Ionel Brătianu: „Cunosc Rusia… Vom avea deziluzii amarnice. Mult mai indicat ar fi să trimitem tezaurul la Londra. Pentru Dumnezeu, nu-l trimiteţi în Rusia!”.
Ignorându-se aceste avertismente, tezaurul a luat drumul Moscovei. La sfârşitul lunii decembrie a părăsit Iaşul o garnitură de tren formată din 17 vagoane, care conţineau 1.738 casete cu lingouri de aur, 13.823 saci cu monede de aur româneşti şi străine, bijuteriile reginei Maria şi alte valori.
În anul următor, în ciuda faptului că în Rusia izbucnise revoluţia şi era o dezordine totală, între 23 şi 27 iulie 1917 au fost trimise la Moscova alte 24 de vagoane. Valoarea totală a tezaurului transferat la acea dată era de 314.580.456,84 lei aur. Virgula pusă nu este întâmplătoare, totul fiind inventariat până la ultimul leu. Nu lipsit de importanţă este şi faptul că registrele de evidenţă a tezaurului se află la Banca Naţională. Chiar şi astăzi, la numire, guvernatorul semnează pentru „luarea în primire” a acestora.
Valoarea actuală a tezaurului este greu de apreciat, în condițiile în care prețul aurului a explodat. Am risca totuși o cifră care trece cu mult peste 30 miliarde de euro. Dincolo de această cifră impresionantă sunt, însă, valorile care nu pot fi calculate în bani. Documente de mare valoare din arhivele ţării, comori unice, ce cu greu pot fi evaluate: tablouri semnate de Grigorescu, Luchian sau aparţinând unor maeştri ai picturii universale, 300 de pergamente cu peceţi domneşti, tezaure dacice, romane şi mai târzii (Cloşca cu puii de aur), panaghiarele lui Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Neamţ, evanghelii slavoneşti ferecate în aur şi argint din secolele XV-XVI, colecţia de monede şi medalii a Academiei Române. Toate acestea şi multe altele nu se pot plăti cu tot aurul din lume. Din această perspectivă, problema tezaurului este una morală.
Despre un al doilea tezaur, confiscat de ruşi, se vorbeşte mai puţin. În toamna anului 1944, o patrulă sovietică rătăcită în preajma Mănăstirii Tismana a observat ostaşi români păzind un obiectiv. Se aşteptau să fie vorba de un depozit de armament, dar au rămas muţi de uimire constatând că au descoperit un uriaş tezaur. Comoara, peste 80 tone de aur în lingouri, reprezenta rezervele ţării, ascunse de Antonescu într-o peşteră din zonă. 37 de vagoane de aur au luat din nou drumul Moscovei. Dacă mai adăugăm la acestea şi livrările făcute de România Uniunii Sovietice, peste datoria stabilită la Congresul de Pace de la Paris din 1947, pierderile statului român depăşesc 50 miliarde de euro.
Prof. dr. Cornel Carp