Take Ionescu în ziarul ”La Roumanie” din 24 august 1914, contrastând cu ”optimismul patriotard” al majorității oamenilor politici la declanșarea Primului Război Mondial:
”Acesta e război de cinci ani. Va intra Anglia, va intra Italia, vom intra și noi și nu se poate să nu intre și America. Până și Japonia va intra. Va fi vai de omenire… Și vom vedea alte lucruri mari. Vom vedea multe tronuri prăbușindu-se, vom vedea născându-se atotputernicia Americii; vom vedea preponderența rasei anglo-saxone; vom vedea omenirea făcând un mare pas spre stânga, spre socialismul revoluționar… Va fi o cascadă de tronuri. Europa va fi republicană… Dar zguduirea generală va fi așa de formidabilă că o sărăcie groaznică va stăpâni omenirea foarte mulți ani. Dintr-o criză vom intra într-alta…”.
Nu ne rămâne decât să constatăm că previziunile lui Take Ionescu s-au îndeplinit ad-literam și că ne-ar trebui și astăzi o minte atât de strălucită care să limpezească multe capete tulburi, fără nicio prespectivă, în stare să ducă țara spre dezastru (dacă nu au dus-o) fără nicio mustrare de conștiință.
În continuare Take Ionescu este profetic, din nefericire sumbru pentru viitorul românilor: ”Dar de un lucru sunt sigur: că Aliații vor fi definitiv victorioși și că voi vedea cu ochii România Mare. Și ține bine minte: generația mea și a ta va vedea România Mare, dar nu va mai vedea zile bune!”. Ei, ce părere aveți? Previziunea marelui om politic bate până în zilele noastre, nu?
Citește și Lecţia de istorie. Englezul John Smith – căpitan în oastea lui Mihai Viteazul
Take Ionescu, pe numele de botez Dumitru Ion, s-a născut la Ploiești în anul 1858. Tatăl său era negustor de cereale, dar afacerea familiei s-a prăbușit în urma unei epidemii de holeră. Ulterior acesta a reluat-o de la zero, muncind din greu și reușind în cele din urmă să ajungă proprietar de moșii și de case.
Școala primară a urmat-o la Ploiești, apoi Liceul ”Sfinții Petru și Pavel”, terminând studiile la Liceul ”Sfântul Sava” din București. La 17 ani pleacă la Paris să-și continue studiile, fiind coleg cu Raymond Poincaré, viitorul președinte al Franței. Se întoarce în țară după ce își ia doctoratul în drept. În 1881 s-a căsătorit în Anglia cu Elisabeta Richards.
Profesează avocatura, remarcându-se prin talentul său oratoric excepțional, nu numai la bară, ci și la tribuna Parlamentului. De aici i se trage porecla de „Gură de aur”. Se înscrie în Partidul Național Liberal pe listele căruia va fi ales deputat în 1884 la numai 26 de ani. Nemulțumit de politica dură în interiorul partidului, a lui Ion C. Brătianu în special, demisionează și se înscrie în Partidul Conservator, fiind cooptat mai întâi ca ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, apoi ca ministru al Finanțelor. Ulterior se află la originea primei mari sciziuni din Partidul Conservator, formând în februarie 1908 Partidul Conservator-Democrat.
La începutul Primului Război Mondial se manifestă ca partizan al Antantei, dar este pentru intrarea României în neutralitate, considerând-o nepregătită să intre în război. La 11 decembrie 1916 acceptă propunerea lui Ionel Brătianu de a forma un guvern de uniune națională cu liberalii, demisionând cu întreg guvernul la 26 ianuarie 1918.
Citește și Lecţia de istorie. A fost măcel în 1907?
După război, va schimba denumirea formațiunii politice în Partidul Democrat și va face parte din mai multe guverne de coaliție.
Pe plan diplomatic se remarcă ca artizan al Micii Înțelegeri (Mica Antantă), alianță cu caracter antirevizionist între România, Cehoslovacia și Iugoslavia. A fost prima alianță din Europa de acest gen, după terminarea Primului Război Mondial.
Cariera sa politică atinge apogeul la 17 decembrie 1921 când va ocupa funcția de prim-ministru al României. Din păcate, antipatia veche față de Ionel Brătianu i-a erodat constant poziția, după nici două luni fiind obligat să demisioneze în urma votului de blam dat de liberali. Șase luni mai târziu se îmbolnăvește de febră tifoidă și se stinge din viață în Italia la numai 63 de ani, lăsând un scaun liber în Parlamentul României, care nu a mai fost ocupat până în zilele noastre.
Prof. dr. Cornel Carp
Citește și Lecţia de istorie. „Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face!” – Lucreţiu Pătrăşcanu
0 Comentarii