Web Analytics

Lecţia de istorie. Englezul John Smith – căpitan în oastea lui Mihai Viteazul

de | 31.03.2022 12:50 | Actualitate, Cultură, Opinii

Subiect de Netflix. Pentru că viața lui John Smith este subiect de serial de top. Voi căuta însă să scot în evidență momentele care ne interesează, adică perioada petrecută la curtea lui Mihai Viteazul.
Spre deosebire de predecesorii săi acoperiți de glorie în confruntările cu turcii, e adevărat, nu prea mulți la număr, Mihai Viteazul a trebuit să facă față la o nouă realitate, care i-a dat, după cum s-a văzut, mari bătăi de cap. Apariția armelor de foc și ulterior folosirea lor din ce în ce mai mult, în special în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, au dus la dispariția oștilor de tip medieval, specifice Țărilor Române, în care gloatele (țăranii) reprezentau factorul de putere. Locul lor a fost luat de oștile formate din mercenari.

Deși aveau o putere de lovire incomparabil mai mare, schimbând radical tactica de luptă, ele presupuneau însă și o serie de inconveniente. În primul rând costau foarte mult: mercenarii pretindeau solde mari, care trebuiau plătite la timp. Așa se explică faptul că Mihai Viteazul a fost într-o permanentă căutare de bani, ajungând până la măsuri extreme, cum a fost legarea țăranilor de glie. Aceasta pentru o mai bună colectare a impozitelor. În al doilea rând, deși mercenarii erau buni luptători, motivația lor pe câmpul de luptă era zero, în situații limită fiind preocupați numai și numai să-și salveze pielea. Cu alte cuvinte, te lăsau ”cu ochii în soare” când îți era lumea mai dragă. Așa se face că Mihai Viteazul, în timpul bătăliei de la Mirăslău, deși începuse lupta cu 10.000-12.000 de mercenari, dacă ar fi să ne luăm după unele surse, a rămas cu patru mercenari cazaci și cu steagul cel mare al oștirii. Dumnezeu, cu care avea, se pare, o relație specială, l-a salvat și de data aceasta.

Să revenim, însă, la ceea ce ne-am propus la început: ce căuta un englez în oastea lui Mihai, care era compusă în cea mai mare parte din mercenari cazaci, sârbi, albanezi, unguri, lituanieni, germani etc.?
John Smith s-a născut la 21 iunie 1580 la Wilbghby, ținutul Lincolnshire, Anglia, într-o familie de fermieri. Părinții, truditori din greu ai pământului, își doresc o viață mai bună pentru fiul lor, înscriindu-l la Colegiul de gramatică „Eduard al VI-lea” din Londra. Numai că de foarte multe ori planurile părinților nu coincid cu cele ale lui Dumnezeu. La 16 ani îi moare tatăl și doi ani mai târziu se înrolează ca mercenar, cea mai bine plătită meserie la acea vreme. O face în oastea regelui francez Henry al IV-lea și luptă împotriva spaniolilor pentru eliberarea Țărilor de Jos. După o vreme, se angajează pe un vas comercial, tot ca mercenar, însă nu pentru multă vreme.

Citește și Lecţia de istorie. Cei trei de la răsărit (I)

Ulterior reușește să-și încropească un detașament de cavalerie și se înrolează în armata habsburgică, angajată în războaiele cu turcii pe care le ducea împăratul Rudolf al II-lea, în cadrul Ligii Sfinte. Având în vedere că principele Valahiei, Mihai Viteazul, făcea parte și el din Liga Sfântă și se afla și el angajat în luptele cu turcii, John Smith face parte din oastea sa între anii 1600 și 1601. Se remarcă prin vitejia sa, dar și printr-o bună experiență de luptă și de viață. După moartea lui Mihai Viteazul, luptă sub comanda lui Radu Șerban împotriva principilor Moldovei Ieremia și Simion Movilă. Între timp a fost înnobilat de către principele Transilvaniei, Sigismund Bathory. Pe blazonul său, care se găsește și pe mormântul din Londra, erau trei capete de turci pe care reușise să-i ucidă în lupte cavalerești.

Prezența sa pe meleagurile Valahiei ia sfârșit aici. Nu și aventurile sale. Este luat prizonier de tătari. Evadează și ajunge la Moscova. În 1604 se întoarce la Londra, iar în 1606 este trimis de către regele James Stuart să fondeze o colonie în America de Nord. Alte aventuri… A murit în Anglia în 1631, la 51 de ani, de moarte naturală.
Închei nu înainte de a mulțumi domnului Robert Manu de la „Grupul de la Filicori” pentru sugestia subiectului prezentat, nu înainte de a-i admira pasiunea deosebită pentru istorie și faptul că este un bun român.
Prof. dr. Cornel Carp

Citește și Lecţia de istorie. Cei trei crai de la răsărit (II)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *