Lecţia de istorie. Sfârşitul tragic al Iuliei Hasdeu

Pe Hasdeu și Macedonski îi lega o prietenie veche. Acesta din urmă era un oaspete frecvent al casei Hasdeu. Micuța Iulia era feblețea marelui poet. Dar are loc o întâmplare care îl consternă pur și simplu. Odată venit în vizită, o întreabă dacă știe vreo poezie, la care Iulia îl întreabă, la rândul ei: „Dar tu știi?”. Rănit în amorul propriu, „poetul rozelor” îi recită una dintre celebrele sale poezii, ”Nopți”. Mare le-a fost mirarea tuturor celor de față când, la plecare, Iulia îi reproduce acestuia poezia de peste zece strofe cuvânt cu cuvânt. Ba și cu intonații… Hasdeu a zâmbit pe sub mustață, el știa cel mai bine ce copilă genială avea…

Iulia s-a născut la 14 noiembrie 1869. Tatăl său, Bogdan Petriceicu Hasdeu, poet, prozator, dramaturg, ziarist, eseist, jurist, istoric, filosof și arhitect, membru al Academiei Române. ”Un geniu de o înspăimântătoare vastitate”, cum îl denumea Mircea Eliade, Hasdeu face parte din galeria spiritelor enciclopedice ilustre ale neamului românesc, alături de Dimitrie Cantemir și Nicolae Iorga.

Lilica, aşa cum era alintată în casă, la vârsta de doi ani vorbea deja limba franceză, iar la patru ani a început să scrie. La cinci ani compunea nuvele, doi ani mai târziu scria deja narațiuni precum ”Mihai Vodă Viteazul” sau poeme precum ”Domnia lui Țepeș Vodă”. O contribuție însemnată la această evoluție halucinantă a copilei a avut-o mama sa, care, convinsă că Iulia este un dar de la Dumnezeu, i-a cultivat spiritul cu migală și dăruire.
Tot ceea ce făcea Iulia era împotriva legilor firii, fiind cea mai strălucită dovadă că dincolo de lumea profană este Dumnezeu. Semn al calităților sale de excepție, la vârsta de doar opt ani a dat exmenul cumulat pentru clasele I-IV la Școala Primară de Băieți Nr. 2, condusă de renumitul profesor Dem. Demetrescu. În doi ani absolvă cu rezultate excelente Liceul „Sf. Sava”. Este bine de precizat că în tot acest timp Iulia beneficia de profesori preparatori de prestigiu la materiile de cultură generală, la pian și canto, la limbile latină și greacă, iar mai târziu la pictură. Se știu destule exemple de genii (Enescu, Eminescu) care au excelat într-un anumit domeniu, însă Iulia era binecuvântată de Dumnezeu cu cinci talanți, așa cum se arată în pericopa evanghelică. Dovadă că, în această perioadă, ea termină și Conservatorul, la Secția Pian și canto. Virtuțile Iuliei fiind, cum am mai spus, mai presus de fire, au existat, desigur, destui clevetitori, ridicoli în fața evidențelor.

Citește și Lecţia de istorie. Radu cel Frumos

La 16 ani Iulia Hasdeu a devenit prima româncă înscrisă la Universitatea Sorbona. În paralel a urmat și cursurile de la Ecole des Hautes Etudes din Paris. Și aici a uimit profesori de prestigiu cu virtuțile sale nemaiîntâlnite. Era sănătoasă, puternică, cu un pronunțat spirit al umorului, caracteristic oamenilor excepționali.
În 1876 începe să pregătească teza sa de doctorat cu tema ”Filosofia populară la români: logica, psihologia, metafizica, etica și teodiceea”, însă în anul următor se îmbolnăvește grav. Verdictul medicilor cade ca un trăsnet: tuberculoză. La vremea aceea, însemna moarte sigură. Mult mai târziu, după ce doctorul Fleming a descoperit penicilina, s-a putut trata.

În ultimele clipe, după ce toți din jurul ei au făcut tot ce se putea pentru a o salva, Iulia s-a împăcat cu gândul morții, cu ultimele puteri scriind o poezie, ”Moartea”, care ar trebui să fie pentru noi toți cheia de boltă a existenței noastre:
”Eu nu urăsc viața, de moarte nu mi-e teamă,
Căci ea este lumină puternică și caldă,
Chiar muribundul care în pacea ei îl cheamă
Sub pleoape obosite priveliști noi își scaldă.

Dar sufletul se-avântă-n necunoascuta lume
Și-n alte corpuri trece, când poate ști să ierte,
Așa din cupa sacră cu toții bem anume
Și niciodată, nimeni, nu poate s-o deșarte.”

Pentru Hasdeu a fost o lovitură groaznică. El și-a revenit abia într-un târziu când, într-o seară, împotriva voinței sale a luat un creion și a început să scrie: ”Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu” („Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui să-ți fie îndeajuns”). Era scris cu slova Iuliei…
Prof. dr. Cornel Carp

Citește și Lecția de istorie. Reîntregire sau întregire?