Se vorbește din ce în ce mai des, cel puțin la nivel de colocvii, dar nu numai, de Războiul de întregire a românilor. De ce există această tendință, chiar dacă oficial rămâne termenul de reîntregire? Semantica celor doi termeni, deși la prima vedere foarte clari, presupune abordări la nivel istoric, dar și emoțional demne de luat în seamă. Ideea de reîntregire are mai mult o încărcare emoțională și a fost fixată cu autoritate în mentalul colectiv de către istoricii comuniști pentru a supradimensiona momentul Unirii de la 1600. Constantin Kirițescu, deși nu a fost istoric de profesie, a scris o carte de referință cu privire la participarea României la Primul Război Mondial: „Istoria războiului pentru întregirea României 1916-1919”, publicată într-o primă ediție în anul 1921 la Editura Casei Școalelor. Deci întregire, nu reîntregire.
Adepții ideii de reîntregire națională se poziționează emoțional la unirea realizată de Mihai Viteazul la 1600. Ea a durat câteva luni, dar a căpătat în timp semnificații care au depășit cu mult evenimentul în sine. În timp, figura tragică a voievodului unificator a devenit emblematică și Nicolae Iorga avea dreptate când spunea că de la Mihai Viteazul nu a fost eveniment din istoria românilor care să nu se afle sub puternica influență a marelui voievod.
Istoria seacă, golită de conținutul emoțional, scoate în evidență, însă, alte aspecte. O primă unire se pare că nu a făcut-o un român, ci un italian: Giovanni Battista Castaldo. El a profitat de o serie de împrejurări favorabile și, în timp ce se afla în Transilvania ca reprezentant al împăratului Carol al V-lea, a așezat interpuși pe tronurile Moldovei și Țării Românești, intitulându-se pompos în anul 1552 „Restitutor Daciae”.
A „doua unire” o realizează principele Transilvaniei Sigismund Bathory în anul 1595, care, prin manevre perfide și chiar asasinate (Aron Vodă), semnează tratate de suzeranitate atât cu Mihai Viteazul, cât și cu Ștefan Răzvan, așezat pe tronul Moldovei după uciderea lui Aron Vodă. Unirea nu durează nici un an, pentru că Bathory renunță pentru moment la tron, dar are o serie de consecințe pozitive în lupta antiotomană.
Prof. dr. Cornel Carp