Inscripția de la Termopile „Spune-i drumețule Spartei, că noi ce aici căzut-am, ne-am jertfit împlinind sfintele legi ale patriei…”, se poate constitui într-un arc peste timp, având aceeași semnificație morală în cazul Șarjei de la Prunaru, de data aceasta stând față în față ostașii Regimentului 2 Roșiori cu cei din Diviza 217 infanterie germană. Dintre cei 300 de luptători ai Regimentului 2 Roșiori (la Termopile, 300 de spartani sub comanda regelui Leonidas au murit până la unul) au căzut 216, puțin peste optzeci reușind să ajungă la liniile inamice cu o furie nemaivăzută, băgând groaza în infanteriștii germani, care nu erau nici ei începători.
Constantin Kirițescu, în cartea sa ”Istoria războiului pentru întregirea României 1916-1919”, vol. I: „De după garduri, din mărăcinișuri, de pe ferestrele caselor și podurilor, dușmanul ascuns cu zeci de mitraliere aruncă o grindină de gloanțe asupra falnicului regiment. Cai și călăreți cad grămadă unii peste alții. Regimentul e distrus. Două sute de oameni rămân pe câmpul de lupăt, formând împreună cu cadavrele cailor mormane de carne sângerândă. Printre ei, toți ofițerii regimentului în cap cu bravul lor comandant”.
Citește și Lecţia de istorie. Generalul Gavrilă Marinescu – eminenţa cenuşie a regelui Carol al II-lea
Sun Tzu (544 î.Hr. – 496 î.Hr.), primul și poate cel mai mare strateg al războiului, spunea că unul dintre principiile luptei armate este acela ca fiecare ostaș să aibă o șansă de supraviețuire. Această regulă, în unele cazuri, destul de rare, e adevărat, nu a mai fost respectată. Lupta de la Termopile este cel mai cunoscut caz în acest sens. Mai sunt și alte exemple, dar abia dacă le numeri pe degetele de la cele două mâini.
În ceea ce privește istoria modernă și contemporană, ele sunt legate de luptele desfășurate de cavaleriști. De mai bine de două mii de ani, ei reprezentaseră elita armatelor, forța de izbire care hotăra soarta bătăliilor. Era o onoare să fii cavalerist și a pătrunde în această elită nu era deloc ușor. Trebuia să dovedești niște calități peste limitele normale: curaj nebun, solidaritate de grup, pregătire fizică exemplară, o simbioză perfectă între cal și călăreț, caracter etc. Îmbrăcând uniforma de cavalerist puteai spune că ai îmbrăcat cămașa morții.
Primul Război Mondial a marcat printre altele generalizarea armelor de foc automate, care au zdruncinat din temelii întregul eșafod operativ și strategic de până atunci. În acest context, mitralierele au dat o lovitură mortală cavaleriei. Ea a supraviețuit până la cel de-al Doilea Război Mondial doar pentru că oferea posibilități mai rapide de deplasare, însă când ajungeau la destinație, cavaleriștii descălecau și luptau ca infanteriști. Nu se putea mai mare ofensă pentru ei, care îi priveau întotdeauna de sus pe infanteriști.
Citește și Lecţia de istorie. „Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face!” – Lucreţiu Pătrăşcanu
Într-un război, sfidarea supremă a inamicului este atunci când îi demonstrezi că nu îți este frică de moarte. În război, frica de moarte ucide mai abitir decât glonțul. Așa s-a întâmplat la Termopile, așa s-a întâmplat în bătălia de la Balaclava din timpul Războiului Crimeii, când floarea tinerimii engleze, adusă tocmai din India, a fost distrusă complet, tot așa și la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, când ulanii poloni au șarjat cu sabia celebra divizie de tancuri Panzer. Toate au fost sfidări la cel mai înalt grad cu putință, care sigur că nu le-a picat deloc bine adversarilor, indiferent cine erau aceștia.
Mergând dinspre București spre Alexandria, după intrarea în localitatea Prunaru, se observă, pe partea dreaptă, un complex memorial, care cuprinde un monument și un cimitir militar, unde odihnesc peste 200 de martiri. Din datele preluate din Arhivele Militare, din 327 de ostași au mai rămas în viață 84, iar din cei 14 ofițeri – doar 5. Orice tratat de istorie militară, indiferent în ce limbă ar fi scris, dacă se respectă, trebuie să descrie și Șarja de la Prunaru a Regimentului 2 Roșiori din Bârlad.
A trece nepăsători pe lângă acest memorial mi se pare chiar mai grav decât faptul că niște conaționali au sustras de pe soclu placa de bronz.
Prof. dr. Cornel Carp
Citește și Lecţia de istorie. Despre eroi şi nu numai…
0 Comentarii