Se spune că Zăroni participa la o agapă cu multă lume bună și i-a atras atenția o doamnă cu forme voluptuoase. Și cum Zăroni, chiar dacă nu se ridica la nivelul „șefului”, Petru Groza, care băgase capitala în sperieți, era mare amator de cuceriri cu finalizare, i-a și trimis doamnei următorul bilețel: „Sunteți unsoare. Maț fermecat.” În traducere: „Sunteți un Soare. M-ați fermecat.”

Romulus Zăroni s-a născut în 1906 în comuna Nădăștia de Sus, județul Hunedoara. După cele șapte clase primare, urmează Lliceul „Decebal” din Deva și o școală tehnică agricolă în Germania. Vorbește fluent germana. Provenea dintr-o familie de chiaburi, însă șansa vieții sale a fost atunci când l-a cunoscut pe viitorul prim-ministru în primul guvern procomunist, după îndepărtarea celor în fruntea cărora se aflaseră generalii Sănătescu și Rădescu. Petru Groza era președintele Partidului Frontul Plugarilor, iar Zăroni – vicepreședintele.

Trecerea României sub influența Rusiei Sovietice a luat prin surprindere Partidul Comunist. La sfârșitul războiului, Partidul Comunist din România abia dacă număra 1.000 de membri, dintre care se pare că mai mult de jumătate sifonau la Siguranța Statului. În aceste condiții, s-a încercat o alianță cu diverse partiduțe dornice să parvină. Unul dintre acestea a fost Frontul Plugarilor și ei cu puțin mai numeroși decât comuniștii. Marele avantaj al lor a fost că aveau în frunte pe doctorul Petru Groza, un intelectual cu mai multe clase decât toată conducerea comuniștilor.

În 1945 lucrurile nu erau foarte clare, expresia „Vin americanii!” încă mai suna a sperietoare, așa se face că în martie s-a instalat un nou guvern, condus de Petru Groza, total aservit rușilor. De altfel, Stalin îl caracteriza ca „cel mai simpatic burghez din Europa”. Asta și pentru că Groza era miserupist de felul lui, nerenunțând la vechile sale metehne, noua funcție dându-i puteri discreționare și făcându-l să devină devoratorul doamnelor din capitală, un urmaș demn al lui Cuza Vodă, cu câteva sute pe răboj.

Citește și Lecţia de istorie. Tragedia de la Odessa

Groza cunoștea bine pe Zăroni și predispoziția lui pentru gafe memorabile, unele dintre ele vecine cu tâmpenia. Vom vedea. Cu toate acestea l-a numit ministru în toate cele trei guverne ale sale, pe probleme de agricultură și cooperație, că doar avea școală nemțească… Ceea ce l-a făcut pe celebrul epigramist Păstorel Teodoreanu să-l compare pe Groza cu Caligula:
„Caligula Imperator
A făcut din cal senator.
Domnul Groza – mai sinistru –
A făcut din bou ministru!”
Se pare că Zăroni nu s-a supărat, ba chiar i-ar fi trimis o replică lui Păstorel:
”No, mă rog, de ce-i sinistru
Că eu nu-s prim-ministru?!
Eu nu sunt decât ecoul,
Domnul Groza este boul!”

Eu mă îndoiesc că ar fi scris-o el. Lejeritatea cu care făcea tot felul de gafe l-a făcut să devină un fel de Bulă al anilor ’40. Se spune că la o ședință a guvernului dinspre Zăroni venea un miros greu. Deranjat, Petru Groza l-a certat: „Băi Romulus, ți-am spus să-ți schimbi ciorapii!”. „I-am schimbat, domnule președinte!”, a replicat Zăroni și a scos o pereche de ciorapi din buzunar care mai că păstraseră forma piciorului.
La un moment dat s-a întâlnit pe un culoar cu Ana Pauker. Aceasta, binedispusă, îl salută pe latinește: „Salve, Romulus Zaronius!”
Zăroni o întreabă contrariat: „Cum adică?”
Ana Pauker: „Te-am latinizat, Zăroni”.
Zăroni îi răspunde după o scurtă pauză: „Salve, Anus Paukurus!”
Ana face ochii cât cepele: „Ce înseamnă asta?!!!”
Zăroni: „Te-am latrinizat!”
Una și mai și: se spune că era o ședință specială a guvernului unde nimeni nu avea voie să părăsească sala și Zăroni a făcut pe el. La ieșire îl aștepta cineva cu nădragi și izmene curate. Consternat, Petru Groza l-a întrebat: „De unde ai știut?” „De la Europa Liberă”, i s-a răspuns.
Nu a scăpat nici el de meteahna liderilor politici de ieri și de azi. Când s-a văzut pe cai mari, a divorțat de soție și s-a însurat cu o doamnă mai mică decât el cu 20 de ani. Acesteia i-a oferit drept cadou de nuntă casa lui Pamfil Șeicaru, cel poreclit în vremurile lui bune „Șantajul și etajul”.
Prof. dr. Cornel Carp

Cotește și Lecţia de istorie. O istorie a măcelurilor