Radu al II-lea, supranumit ”cel Mare”, era fiul nelegitim al lui Vlad Călugărul, fiul lui Vlad Dracul și frate vitreg cu Vlad Țepeș. Spre deosebire de contemporanul său Ștefan cel Mare, care își câștigase renumele și datorită nenumăratelor lupte cu turcii, care au culminat cu strălucita victorie de la Vaslui, Radu și-a câștigat supranumele tocmai datorită faptului că s-a ferit din răsputeri să aibă un război cu aceștia. Și a reușit. De alfel, nașul său este Gheorghe Șincai, cel care folosește pentru prima oară titulatura de ”cel Mare”, cronicarii supranumindu-l ”cel Bun”. Nu putem spune că nu a fost inspirat…

Ne impresionează și admirăm în special voievozii care aveau mai puține tangențe cu diplomația și erau într-o permanentă stare conflictuală cu Poarta. Dincolo de diferența uriașă de potențial militar, de multe ori acești voievozi războinici nu evaluau corect șansele de victorie și de cele mai multe ori apelau la retragerea strategică, cea care în termeni populari însemna nimic altceva decât fuga sănătoasă. Dar și aici era o problemă, pentru că trebuia să te miști repede, altfel deveneai vedetă la Istanbul, unde scena principală era tăierea capului.
Însă, în toată treaba asta cei mai loviți erau boierii. De cele mai multe ori ei nu erau de acord cu aceste războaie de benzi desenate, mai ales pentru că, după cum am văzut, majoritatea se terminau rău. Ei preferau traiul tihnit de la moșie, unde erau un fel de ”pater familias”, îngrijindu-se cu atenție ca treaba să meargă bine și toată lumea să fie mulțumită. Inclusiv finii și finuțele…

Citește și Lecția de istorie. Generalul Burtălău

Numai așa se explică ascensiunea boierilor Craiovești, care, în disperare de cauză, s-au amestecat în luptele pentru tron, impunând domnitori pe care să-i poată manevra. E o întreagă poveste.
Radu cel Mare a fost supus, s-a ferit de dușmănia celor puternici, iubitor de pace, considerând, nu fără temei, că aceasta este izvorul tuturor mulțumirilor. Pentru aceasta, însă, a trebuit să crească tributul plătit turcilor de la 8.000 la 12.000 de galbeni anual, pe care îi livra personal în fiecare an sultanului. Cu plecăciunile și pupăturile de rigoare. Cele înscrise în protocol, bineînțeles. Frumoasa poveste de dragoste dintre sultanul Mehmet al II-lea și Radu cel Frumos se încheiase. Va mai dura ceva timp până când un alt domnitor (Petru Cercel) va face ochi dulci sultanului.

S-a înțeles bine cu Ștefan cel Mare. Ba chiar îl va sprijini cu un mic corp de oaste în bătălia de la Codrii Cosminului. Unde, alături de Ștefan cel Mare, e bine să se știe, au luptat și peste 2.000 de turci.
Își merită cu prisosință apelativul de ”cel Mare”, în special pentru inițiativele sale pe plan religios și cultural, domenii care cunosc o înflorire remarcabilă pe timpul domniei sale. Principala sa ctitorie, capodoperă a artei arhitectonice medievale românești, este Mânăstirea Dealu, unde este și înmormântat. Acolo, după cum știți, se află şi mormântul lui Mihai Viteazul.
De asemenea, s-a îngrijit și de alte lăcașuri de cult, precum Tismana și Govora, câteva mânăstiri de la Muntele Athos, Ierusalim și Mânăstirea „Sf. Ecaterina” din Sinai, ctitorie a împăratului Iustinian.
La curtea sa a găsit adăpost și sprijin patriarhul ecumenic de la Constantinopol, Nifon al II-lea, care, după ce reorganizează Biserica din Țara Românească, este numit mitropolit al Ungrovlahiei. Din nefericire, în 1505 apare o neînțelegere între acesta și domnitor, care îl determină să se retragă la Muntele Athos.

Citește și Lecţia de istorie. Plângea la şedinţele de guvern şi lătra la miniştrii săi

Pe plan cultural contribuie la formarea unui puternic centru de tipărire a cărților religioase, prin aducerea călugărului sârb Macarie la Mânăstirea Dealu, făcând din Țara Românească al patrulea centru de tipărire a cărții religioase în limba slavonă din toată ortodoxia. Aici se va tipări în 1508 „Liturghierul”, prima carte tipărită în limba slavonă din Țara Românească.
A fost bolnav de podagră (gută), în ultima perioadă a vieții deplasându-se cu caleașca. A murit pe neașteptate, însă își pregătise din timp mormântul la Mânăstirea Dealu. Dacă se va întâmpla să intrați în biserică, zăboviți și în partea stângă, la mormântul marelui voievod.
Prof. dr. Cornel Carp