Web Analytics

articol scris miercuri, 26 iunie 2024

Lecţia de istorie. Prinţul Barbu Ştirbey, un Rasputin al românilor

Asocierea aparține presei vremii și se referă probabil la influența pe care a avut-o acest personaj celebru la curtea țarului Nicolae al II-lea, în special asupra țarinei Alexandra. Desigur, comparația era forțată, dar avea și un sâmbure de adevăr, care nu avea nicio legătură cu latura diabolică a lui Rasputin.

Iată ce scria în memoriile sale I.G. Duca, el însuși un mare om politic: „Barbu Știrbey avea asupra regelui Ferdinand, ca și asupra reginei Maria, o influență atotputernică și, de fapt, în tot cursul crizei din care a ieșit întregirea neamului românesc, el a fost adevăratul suveran al României”.
Nepot de domn, frumos, iubit de femei, elegant, plin de farmec, de o neobișnuită distincție și foarte bogat, în 1907 (an în care o cunoaște pe Maria, pe atunci principesă) este numit, de regele Carol I, administrator al Domeniilor Coroanei, oferindu-i astfel accesul în intimitatea Familiei Regale.
Tot I.G. Duca spunea: „Multă vreme se spusese despre dânsul că este o personalitate lipsită de orice relief și de orice însemnătate. Ce-i drept, aparențele autorizau asemenea verdicte. Într-o țară de vorbăreți nu am cunoscut om mai tăcut, nu am văzut om afectând o mai mare modestie. Și totuși, sub această banală înfățișare se ascundea o nespus de interesantă personalitate, o inteligență pătrunzătoare, o excepțională abilitate și o mare ambiție. Dar ceea ce răscumpăra la el un anume scepticism și i-a permis să aducă României mari servicii pe care, totuși, e bine ca istoria să le înregistreze și să le consfințească, este că avea idei democratice și își iubea sincer țara și neamul. Lui i se datorează în bună parte toate reformele democratice ale lui Ferdinand, fără dânsul ele ar fi rămas numai gânduri împărtășite, intenții neîndeplinite”.

Fiind cumnat cu Ionel Brătianu, a lucrat mână în mână cu el, i-a fost poate cel mai apropiat și mai prețios colaborator în greaua sarcină a înfăptuirii idealului nostru național. Dincolo de latura politică a activității sale, în perioada tulbure a începutului de secol XX, un capitol important îl reprezintă relațiile sale cu regina Maria, despre care putem spune că a fost singura iubire adevărată a acesteia, în condițiile în care a avut mai mulți admiratori la fel de apropiați.
Barbu Știrbey era cu trei ani mai mare decât regina Maria. Ca șef al Domeniilor Coroanei, era zilnic în apropierea ei. Regina, cu felul ei de a fi, deschis, fără prejudecăți, nu ferea în nici un fel iubirea ei pentru chipeșul și delicatul prinț, deși, pe la colțuri, toți șușoteau. Normal că bârfele ajungeau și la urechile clăpăuge ale lui Ferdinand. Dar Ferdinand era prea deștept să facă pasul următor, adică să afle adevărul. În acest fel el a păstrat relații excelente cu Barbu Știrbey, de care avea neapărat nevoie în a conduce țara în acele vremuri tulburi.
Se spunea că ultimii doi copii ai familiei regale, Ileana și Mircea, au fost rodul iubirii dintre cei doi. Dacă Mircea a murit în acei ani teribili ai Primului Război Mondial, Ileana a rămas să dovedească acest lucru prin asemănarea tulburătoare cu chipul prințului. Mai e nevoie să spun că Ileana era cea mai frumoasă dintre cele trei fete ale reginei Maria?
La căsătoria acesteia cu Principele Anton de Austria, în 1931, fratele ei mai mare, Carol al II-lea, ar fi arătat cu degetul spre prințul Știrbey, spunându-i: „Acela este tatăl tău!”
Prof. dr. Cornel Carp

Citește și Lecţia de istorie. A chemat Drapelul de Luptă în tranşee

Citește și Lecţia de istorie. Miracolul de la Nucşoara

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Universitatea Craiova – Egnatia 2-0, în Conference League!

Universitatea Craiova a învins-o pe Egnatia, scor 2-0, într-un meci din etapa cu numărul 3 din faza ligii UEFA Conference […] Citește!

FC Argeş – Dinamo, vineri, 6 noiembrie, de la ora 20.30, în etapa a 15-a din SuperLiga. Atenţie la Danny Armstrong!

Etapa a 15-a, ultima din turul sezonului regular al SuperLigii, debutează vineri, 6 noiembrie, iar cea mai așteptată partidă a […] Citește!

Haos în Brazilia! Arbitrul a dat 51 de cartonașe roșii

Scene incredibile în fotbalul brazilian! Un meci din campionatul regional U20, dintre Uberlandia și Mamore, s-a încheiat cu un scandal […] Citește!

Percheziții în Arad și Timiș. Patru polițiști de frontieră suspectați că ar fi permis intrarea ilegală a transporturilor de animale, în plină criză a pestei porcine

Patru polițiști de frontieră sunt cercetați într-un dosar de corupție, fiind suspectați că ar fi primit bani de la transportatori […] Citește!

LPF a anunţat programul ultimei etape din 2026. Farul Constanţa – FC Argeş, sâmbătă, 19 decembrie

LPF şi deţinătorul de drepturi TV au stabilit programul etapei a 20-a, ultima din anul 2026. Orele de disputare vor […] Citește!

Colet-surpriză din Spania, interceptat în Gorj. Aproape 8 kilograme de canabis, ascunse printre dulciuri și alimente

Un colet expediat din Spania, care părea să conțină doar alimente și produse obișnuite, a dus la declanșarea unei intervenții […] Citește!

Iulian Tameş va da lovitura de începere a meciului FC Argeş – Dinamo

FC Argeș și Dinamo se întâlnesc vineri, 6 noiembrie, în etapa cu numărul 15 din Superliga. Partida este programată de […] Citește!

Poșta Română se transformă și în punct de colectare! Telefoanele și electronicele vechi vor putea fi predate în mii de oficii

Românii vor avea la dispoziție o nouă modalitate de a scăpa de aparatele electrice și electronice vechi, fără să mai […] Citește!

Ce decizie a luat Harry Kane

Harry Kane, câștigătorul Balonului de Aur 2026, a semnat prelungirea contractului cu Bayern Munchen. Atacantul englez și-a pus semnătura pe […] Citește!

Vești bune pentru șoferi: Autostrada A0 se apropie de finalizare. Când va fi gata legătura cu A1

Lucrările la unul dintre cele mai importante tronsoane ale Autostrăzii Bucureștiului, A0, au intrat în etapa finală, iar șoferii ar […] Citește!

Florin Prunea a numit jucătorul ”perfect” din SuperLiga: ”Este numărul 1”

Alaa Bellaarouch a ajuns la Dinamo în vară, sub formă de împrumut de la Braga, iar portarul marocan a impresionat […] Citește!

Prima de carieră didactică: Ministerul Educației prelungește termenul. Cine primește 1.500 de lei și pe ce pot fi cheltuiți banii

Ministerul Educației a anunțat prelungirea termenului pentru alimentarea cardurilor aferente primei de carieră didactică, o măsură care îi vizează pe […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete