Nu sunt adeptul metempsihozei, însă, dacă aș fi pus în situația de a alege când și unde să-mi trăiesc următoarea viață, aș alege negreșit să se plieze pe perioada interbelică și, bineînțeles, tot în România. Într-o lume în care bărbații nu ieșeau pe stradă cu capul descoperit, o pălărie de fetru sau o șapcă din stofă englezească fiind accesorii absolut obligatorii; un costum elegant și un baston ca semn al nobleței bărbatului, toate acestea par ieșite dintr-un film în fața căruia tinerii de azi ridică din umeri nedumeriți.
Într-o asemenea lume femeile erau precum florile proaspăt culese din grădină, într-o dimineață cu cer senin. Nu trebuie un efort prea mare de imaginație să ne-o închipuim în acea dimineață pe Mița Biciclista pedalând cu grație pe bulevard sub privirile admirative ale bărbaților de pe terasele de la Capșa și Oteteleșanu.
Mița Biciclista sau Mița Cotroceanca (porecla i se trăgea de la casa primită de la regele Ferdinand) era ceea ce în termeni, deloc vulgari ai vremii, se numea ”curvă de lux”. Termenul nu era privit la fel ca în vremurile noastre, cu toate că acum, deși are conotații mult mai perverse, este foarte jignitor. Mița Biciclista sau Lia Magaria erau doamne care nu-și pierduseră demnitatea, nu erau hulite, ba chiar erau invidiate de multe doamne din înalta societate.
Mița Biciclista, pe numele ei adevărat Maria Mihăiescu, s-a născut într-o comună din județul Prahova. Mama sa era spălătoreasă la un instalator neamț, care a remarcat din prima potențialul uriaș al fetei. Om cu principii, o voia și cultă, trimițând-o la pension în străinătate. Cel puțin așa spune legenda. Total neinspirat, pentru că acolo Mița s-a transformat într-o superbă femeie, la care Dumnezeu lucrase ca un artist desăvârșit ce era. Mița se șlefuise câțiva ani la Paris. Nu era o frumusețe izbitoare, însă avea acel ”vino încoace” care o deosebea de celelalte femei în preajma cărora se afla, indiferent de frumusețea și rangul acestora: ochi albaștri-verzi, părul șaten, tuns scurt (o altă provocare a Miței, pe când era la modă părul lung), forme planturoase ușor de descifrat de bărbații cu ștaif, care se pricepeau să dezbrace femeile din priviri. Așa se face că l-a avut ca prim amant în perioada parisiană pe regele Leopold al Belgiei. De la acest nivel i-a fost desigur ușor să treacă la regele Ferdinand (de la care se pare că a primit cadou casa din Piața Amzei, ce era evaluată la vremea respectivă la patru milioane de lei), Octavian Goga, pictorul Nicolae Grigorescu și câți vor mai fi fost. Printre ei se pare și regele Manuel al Portugaliei care, îndrăgostit nebunește de ea, a cerut-o în căsătorie, să o facă regină. Mița l-a refuzat deoarece ea îl iubea pe doctorul Nicolae Minovici.

Citește și Lecţia de istorie. Manual de furat, Constantin Argetoianu despre Nicolae Malaxa

Citește și Lecţia de istorie. Catedrala Sfânta Sofia, între creştinism şi islamism

Porecla a căpătat-o de la un ziarist amorezat de ea fără nicio șansă, George Ranetti, care, observând-o pedalând pe străzile Bucureștiului i-a spus Biciclista. La vremea respectivă, bicicletele erau rare, iar cea a Miței avea ghidonul din argint. Adevărul este că îi plăcea să epateze, să fie altfel: deținea o trăsură, avea o mașină coupe și servitori din Polonia. Mânca numai la Athenee Palace și mergea la cel mai scump coafor de pe Calea Victoriei.
I-a plăcut să trăiască pe picior mare. Când s-au împuținat resursele, s-a căsătorit cu generalul Alexandru Dimitrescu. Legenda spune că, atunci când l-a chelit și pe acesta de bani, l-a îmbrăcat în haine ponosite și l-a trimis la cerșit. Anii își puneau necruțători amprenta pe ea. Alte nume apăruseră și erau în mare vogă: ”Maria Studenta”, ”Foamea Neagră” sau ”Cur de Fier”. De la înălțimile aproape inaccesibile unde fusese ridicată de cea mai veche meserie din lume, acum se prăbușise într-o promiscuitate greu de acceptat. Noroc că au venit comuniștii și i-au pus capac. Într-un anumit fel, bineînțeles Maria nu a cedat. Își închiriase camerele din vila din Piața Amzei și trăia acum într-un apartament în centru, pe Bulevardul Magheru, în blocul Charlton, care s-a dărâmat complet la cutremurul din 1940. Dumnezeu a fost bun cu ea până și în ultima clipă.
Prof. dr. Cornel Carp