Martha Bibescu își are un loc pe deplin meritat în galeria marilor doamne care au însemnat ceva pentru România, galerie în care tronează, desigur, cu strălucire, regina Maria. Născută la 28 februarie 1889, la București, Martha Lahovary, după numele de fată, a marcat viața politică și culturală a României aproape un secol (d. 28 noiembrie 1973, Paris) cu epoca ei de glorie: perioada interbelică.
Era descendenta unor vechi familii românești. Mama sa, Smaranda (Emma) Mavrocordat, descindea din ramura moldoveană a domnitorului Constantin Mavrocordat, în timp ce tatăl, Ion N. Lahovary, important om politic al vremii, provenea la rându-i din aristocrația de origine greacă a Țării Românești. Prin căsătoria cu prințul George Valentin Bibescu, devine la rându-i prințesă, intrând într-o familie ilustră din care mai făceau parte Ana – Elisabeta Văcărescu, cunoscută ca și contensa Ana de Noailles, Elena Văcărescu, fosta iubită a viitorului rege Ferdinand, dar și cu rude în Franța, în genealogie directă cu familia împăratului Napoleon Bonaparte.
Era frumoasă, inteligentă, plină de un farmec irezistibil și bogată – „toate la un loc pentru o singură ființă sunt un păcat de neiertat”, comenta cu binecunoscutul umor englezesc lordul Thomson de Cardington. I-a fermecat la vremea ei pe Marcel Proust, Saint-Exupery, W. Churchill, R. McDonald, Charles de Gaulle, Rainer Maria Rilke, George Enescu, Paul Claudel, G. Apollinaire și lista poate să continue.
A fost apreciată și ca scriitoare. A primit premiul Academiilor din Franța și Belgia pentru operele sale literare. A lăsat în urmă peste 70 de volume de memorii scrise în perioada 1908-1973, care își mai așteaptă editorii… sau cercetătorii.
S-a implicat, după exemplul vremii (al reginei Maria, în special, căreia i-a fost bună prietenă și confidentă), în sprijinirea armatei române în cele două războaie mondiale.
Citește și Lecţia de istorie. Sfântul Nicolae – hramul Bisericii cu ceas
La 16 ani s-a căsătorit din dragoste cu prințul George Valentin Bibescu. La 17 ani a născut-o pe Valentina, singura descendentă a familiei Bibescu. Prințul Bibescu a fost primul care a călcat strâmb; infidelitatea sa nu era o noutate în București. „Nu merită să cauți fericirea în căsătorie, sigur nu o vei găsi”, a spus ea. Și a mai spus ceva: „A da o virgină pe mâna unui bărbat este ca și când ai da un Stradivarius pe mâna unei maimuțe”, semn că l-a „iubit” mult pe prinț. Ulterior, l-a lăsat pe năbădăiosul ei soț să-și caute fericirea din floare în floare și l-a cucerit pe cel mai râvnit dintre burlacii Franței de atunci, Charles Louis de Beauvan Craon, aducându-l în pragul sinuciderii. „Charles Louis a fost adevărata mea dragoste”, a recunoscut ulterior și prințesa. În 1915, colonelul englez Cristopher Thomson se îndrăgostește nebunește de ea. De iubirea cu colonelul englez sunt legate și acuzațiile de spionaj, fiind denumită „Mata Hari” a României. Poate era și o modă, dacă ținem cont de faptul că și regina Maria avea cam în aceeași perioadă o frumoasă poveste de dragoste cu colonelul de origine canadiană Joe Whiteside Boyle.
În 1941 a murit prințul, care, indiferent de tot ceea ce s-a întâmplat, a rămas alături de el. Prințesa i-a supraviețuit încă 32 de ani. Cuvintele lui Mircea Eliade mă scutesc de orice final: „Prințesa Bibescu a anticipat unele descoperiri ale istoriografiei contemporane, îndeosebi valoarea neprețuită a culturilor populare și funcția dătătoare de viață a istoriografiei europene, în sensul că orice cercetare istorică adevărată ajunge la conștiința unității culturale și sprituale a Europei”.
Prof. dr. Cornel Carp
Citește și Lecţia de istorie. Un mare patriot ignorat pe nedrept
0 Comentarii