Deși se află sub incidenţa unei legi date nu cu mulţi ani în urmă care pedepseşte chiar cu închisoare orice încercare de a se face cultul personalităţii mareşalului Antonescu, acesta stârnește în continuare un interes vizibil. De altfel, este soarta subiectelor interzise. Pe de altă parte, activitatea pe plan militar și politic a lui Antonescu se desfășoară pe cea mai fascinantă perioadă a istoriei contemporane, situată între cele două războaie mondiale. În altă ordine de idei, vreau să precizez pentru stimabilii cititori, buni cunoscători ai istoriei, dar și pasionați pentru cunoașterea adevărului istoric, că prezentările ce vor urma se limitează doar la reproducerea evenimentelor în lumina documentelor istorice, multe dintre ele inedite, la care am avut acces și în virtutea ultimei funcții îndeplinite înainte de a ieși la pensie, aceea de șef al Arhivelor Militare Române, al căror sediu se află, după cum se știe, în orașul nostru.
Începutul carierei militare a viitorului mareşal este legat de un incident major desfăşurat în 1907 în faţa Prefecturii judeţului Covurlui (Galaţi). Aflat la comanda unui pluton de ostaşi, proaspătul ofiţer Antonescu a primit misiunea să apere această instituţie atacată de peste 200 de ţărani înfierbântaţi. Trec peste manipulările interne şi externe care s-au făcut și se mai fac încă cu privire la această revoltă a ţăranilor care s-a încheiat tragic. Cert este că atunci Antonescu a executat întocmai ordinul primit, având ca urmare moartea a 12 ţărani. Pentru aceasta a fost felicitat şi decorat de către prinţul moştenitor Ferdinand. Exces de zel? Inflexibilitate în executarea ordinelor? Greu de spus. Totuși erau semnale că acesta era om dintr-o bucată, nedus la biserică, aşa cum zice românul. Sunt aspecte foarte importante, de care trebuie să ținem cont când vom aborda în viitor alte aspecte ale carierei sale. Antonescu nu a trecut uşor peste acest moment, având o depresie puternică, fapt pentru care a fost trecut vreme de aproape doi ani la o unitate de mentenanţă.
Refăcut, urmează Şcoala Superioară de Război din Bucureşti între anii 1911-1913 şi este avansat la gradul de căpitan. Participă la cel de-Al Doilea Război Balcanic (1913) ca şef al biroului Operaţii al Diviziei 1 Cavalerie, când se oferă pentru prima dată ocazia a-şi folosi excelentele capacităţi de analist militar cu care era înzestrat.
Participarea la Primul Război Mondial îl consacră definitiv ca un ofiţer deosebit de capabil, ocupând funcţia de şef al secţiei Operaţii la Marele Cartier General al Armatei Române, condus de viitorul mareşal Constantin Prezan. Practic, devine mâna dreaptă a acestuia.
Cunoscută fiind adversitatea dintre Prezan şi Averescu, acesta arunca bombănind hărţile primite de la Marele Cartier General, strigând în gura mare că știe el de cine sunt făcute…
Cert este că planurile de operaţii ale marilor bătălii din vara anului 1917 au fost concepute de maiorul, ulterior locotenent-colonelul Antonescu. Tot el va concepe planurile acţiunilor de luptă ale armatei române din anul 1919 pentru eliberarea Ungariei de sub jugul regimului bolșevic condus de Bela Kun. În toamna acelui an, la trecerea Tisei, Antonescu era prezentat regelui Ferdinand, care inspecta trupele. Şi atunci, tânărul rege face un gest remarcabil: îşi scoate de pe tunică decoraţia Ordinului Mihai Viteazul clasa a III-a şi o pune pe pieptul lui Antonescu, spunându-i: „Antonescu, regele este cel mai în măsură să-ţi recunoască meritele tale în acest război sfânt de reîntregire naţională”.
(va urma)
Prof. dr. Cornel Carp
Citește și Lecţia de istorie. Dezastrul de la Turtucaia
0 Comentarii