A fost un moment în care arestarea a atârnat de un fir de păr. La un moment dat, încheind discuția cu Antonescu, regele a rostit parola ce însemna sfârșitul, adică arestarea: ”Dacă lucrurile stau așa, atunci nu mai rămâne nimic de făcut”. Erau gata să intervină căpitanul Anton Dumitrescu și încă trei membri ai Gărzii Regale. Atunci când acesta a încercat să-l apuce de braț, mareșalul s-a smuncit răstindu-se la Sănătescu: ”Sănătescule, ce înseamnă asta?”. Spiritul cazon al subordonatului își spune cuvântul și acesta îi cere căpitanului să ia mâna de pe Antonescu și să se retragă. Cel care a salvat situația a fost aghiotantul Emilian Ionescu (a ajuns general), care a strigat din răsputeri: „Executarea!”. În drum spre încăperea de detenție, Antonescu i-a amenințat pe cei care îl însoțeau: ”Mâine o să fiți toți executați!”. A fost închis împreună cu Mihai Antonescu în camera seif, unde regele Carol al II-lea își ținea colecția sa de timbre. Camera fiind etanșă, cei doi era cât pe ce să moară sufocați. După ce s-a deschis ușa, Antonescu se pare că a avut acces la o agendă a lui Carol al II-lea, pe care și-ar fi scris un fel de testament politic. Autenticitatea documentului nu a fost demonstrată nici până în zilele noastre.

Apoi, cei doi au fost predați lui Emil Bodnăraș, care i-a ascuns într-o așa-zisă ”casă conspirativă” a comuniștilor din cartierul Vatra Luminoasă, de fapt casa amantei sale. Tot acolo au fost duși și alți membri marcanți ai guvernului demis. Toți aceștia, împreună cu mareșalul, au fost predați rușilor pe data de 31 august, când aceștia au intrat în București. A fost deținut ulterior în U.R.S.S. timp de aproape doi ani. Mai întâi într-o vilă din împrejurimile Moscovei, apoi în Închisoarea Lublianka, sediul Securității sovietice. Condițiile de detenție se spune că au fost bune, mareșalul fiind tratat cu respect și condescendență. La începutul anului 1946 a fost adus în țară pentru a fi judecat. Cât timp a stat la Moscova, mai precis pe 8 noiembrie 1944, mareșalul a încercat să se spânzure cu un ștreang făcut din fâșii de cearşaf, fiind salvat de generalul Piky Vasiliu, colegul său de cameră.

Procesul a început în ziua de 6 mai, la 8 dimineața, și s-a terminat pe 17 mai, când Antonescu a fost găsit vinovat și condamnat la moarte. La proces Antonescu s-a comportat demn, încercând să-și justifice, din punctul său de vedere, deciziile. Acesta, cât și Mihai Antonescu, Constantin Vasiliu și Gheorghe Alexianu au înaintat regelui cereri de grațiere, respinse de acesta la presiunea guvernului. În ziua execuției i s-a dat voie să se vadă cu mama sa, Lița Baranga, și cu soția sa. La despărțire, Antonescu i-ar fi cerut iertare, însă, după relatările celor de față, aceasta a refuzat.

Citește și Lecţia de istorie. Mareşalul Antonescu. Arestarea (XII)

Antonescu a cerut să fie executat de armată, dar, spre cinstea lor, militarii au refuzat. A fost executat împreună cu ceilalți trei de un pluton încropit în grabă din angajați ai Penitenciarului Rahova. Dovadă că au tras prost: după prima salvă acesta s-a ridicat în cot, spunând: ”Nu m-ați împușcat, domnilor, foc!”. Nici generalul Vasiliu nu murise. Apoi șeful gardienilor s-a dus la el și l-a împușcat în cap cu pistolul, însă doctorul care l-a examinat a făcut semn că mai era în viață. Atunci acesta a mai tras trei gloanțe în pieptul mareșalului. Înainte de prima salvă, mareșalul a salutat ridicându-și pălăria și a strigat: ”Trăiască România Mare!”.

Istoria nu poate consemna o contribuție pe plan militar mai mare ca a mareșalului Ion Antonescu la realizarea României Mari. El a conceput ca șef al Biroului Operații din Marele Cartier General planurile de luptă ale marilor bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz.
P.S. Până nu cu mult timp în urmă, pe clădirea primăriei municipiului nostru flutura falnic și maiestuos un drapel național. De o bucată de timp a dispărut… Întâmplarea mă duce cu gândul la celebra povestire a lui Orwell, „Ferma animalelor”, în care într-o dimineață sloganul „Toate animalele sunt libere” a apărut ușor modificat: „Toate animalele sunt libere, dar unele sunt mai libere decât altele”.
Prof. dr. Cornel Carp