Antonescu s-a întors foarte bulversat de pe front aflând despre trădarea generalilor săi: și-a dat seama că totul e pierdut. A sesizat proporțiile uriașe ale catastrofei ce se prefigura. Era distrus psihic. Pe 24 august voia să se reîntoarcă pe front. Ce scop urmărea, ce mijloace ar fi ordonat să se pună în mișcare, ce strategie ar fi urmărit sunt întrebări care au rămas fară răspuns.
Mareșalul obosise. Poate astfel se explică de ce a ignorat total informațiile ce i se puseseră la dispoziție în legătură cu complotul. Iar Eugen Cristescu, șeful Serviciilor Secrete, era un profesionist adevărat. Și faptul că a mers la Palat cu mâinile în buzunare, fără a lua nicio măsură pentru a zădărnici acțiunile complotiștilor, cărora, dacă e să folosesc o expresie din popor, le tremurau serios izmenele de pe ei. Vă dați seama ce ar fi ieșit dacă complotul ar fi eșuat!

Pentru regimul comunist, 23 august 1944 însemna ”Marea revoluție de eliberare antifascistă și antiimperialistă”, zi națională. Pentru anticomuniștii de după 1989 a fost o lovitură de stat anticonstituțională. Ba mai mult, dacă se folosesc aceiași termeni, clica trădătoare l-a arestat pe mareșalul Antonescu, singurul care mai putea să salveze țara în acele momente. Să fim serioși…
În realitate, a fost vorba de o capitulare necondiționată, impusă atât de evoluția evenimentelor militare de pe frontul Iași-Chișinău, cât și de lipsa de importanță și de influență a României față de Puterile Aliate, fiind deja cedată, după cum știm, cu un an înainte marelui aliat de la răsărit. Trebuie să mai luăm în calcul și faptul că, în cazul în care nu se producea trădarea generalilor din 20 august 1944, despre care știau absolut toți, de la mareșal până la regele Mihai, evoluția evenimentelor a fi fost oarecum alta, dar cu același sfârșit previzibil.
Inițial, la cererea grupului comunist s-a stabilit ca dată a arestării ziua de 26 august și nu întâmplător: pe 26 august trupele Frontului 3 ucrainean trebuiau să intre în București. Odată cu ele, sosea de la Moscova și un guvern în frunte cu Ana Pauker, care urma să preia conducerea. Probabil că, în următoarele zile, era rezolvată și problema abdicării regelui Mihai. În acest fel s-ar fi evitat complicațiile care, după cum știți, au urmat.
Fiind avertizați că Antonescu intenționa să plece a doua zi pe front, grupul de complotiști, în frunte cu regele Mihai, a urgentat arestarea acestuia pe data de 23 august. După cum vedeți, scriu despre arestarea și nu semnarea unui armistițiu. Aceasta pentru că ei au vrut să-l aresteze cu orice preț. Regele Mihai, într-o discuție cu unul dintre complotiști, spune cu subiect și predicat: ”Pe Antonescu trebuie să-l arestăm, altfel ne va ține în continuare sub papuc…”. Implicațiile erau însă mult mai mari. Schimbarea datei s-a făcut fără înștiințarea comuniștilor. Sosit în fugă la Palat, Lucrețiu Pătrășcanu i-a reproșat în gura mare regelui Mihai: ”Ce ați făcut, majestate? Ne-ați nenorocit!”. Se referea la înțelegerea cu rușii.

Citește și Lecţia de istorie. Mareşalul Antonescu. Trădarea generalilor (XI)

Spre a nu se crede că a fost un act spontan, trebuie să menționăm că regele Mihai, informat de ceea ce se petrece pe front, s-a întors urgent în București de la Predeal, unde fusese trimis de Antonescu într-un fel de exil. Asta se întâmpla pe 20 august. Fiind mare amator de mașini, a condus personal Lincolnul său până în capitală. În zilele următoare a luat legătura cu grupul de militari pentru a stabili măsurile ce trebuiau luate după lovitura de stat. A stat de vorbă și cu liderii politici, care s-a dovedit iarăși că jucau la două capete. Ei considerau că e de datoria lor să fie pregătiți pentru ambele alternative.
Pe 23 august, la ora 15.30, este chemat la Palat Mihai Antonescu, cu care nu se putea discuta mare lucru. La ora 16 a sosit mareșalul. Discuția cu regele a durat mai mult de o oră. Fără niciun rezultat, ceea ce l-a făcut pe rege să răsufle ușurat, ordonând arestarea sa.
P.S. În numărul trecut s-a strecurat o regretabilă eroare, pe care mi-o asum: a se citi Bodnăraș în loc de Bondăraș.
Prof. dr. Cornel Carp