Când ți se spune ”boier Bibescu” înseamnă că ești cineva, că ești tare pe piață, dar puțini știu ce dramă se ascunde în spatele acestei expresii oarecum nevinovate.
Familia Bibescu reprezintă un caz destul de rar în Muntenia, având origini pur românești. A ajunge în vârful ierarhiei boierești a fost un drum greu și anevoios, care a necesitat timp, dar și investiții serioase de voință, tenacitate și inteligență. Bibescu s-a ridicat din Oltenia, pe propriile puteri. Mai precis din Gorj, unde și azi se află un sat numit Bibești, precum și în Argeș există o așezare numită Golești, de unde se spune că a plecat celebra familie care a marcat istoria românească mai bine de un secol.

Primul strămoș al familiei, un anume Micul Potârcan, este amintit pe la 1520. Un rol însemnat l-au reprezentat și alianțele matrimoniale. Abia după două generații vom întâlni pe Dumitrache Bibescu, mare vornic în Bănie. Căsătoria sa cu Ecaterina Văcărescu, strănepoata Saftei Brâncoveanu, i-a impus pe Bibești printre cele mai importante famiii boierești din micul principat Dunărean.
Gheorghe Bibescu s-a născut la Craiova, în anul 1804. Tatăl său îl trimite să studieze la Paris, de unde se întoarce în țară cu un doctorat în drept. Se evidențiază repede printr-o inteligență remarcabilă și dorința de a face lucrurile cum trebuie. Pe timpul administrației rusești generalul Pavel Kiseleff îl numește șeful secretariatului de stat.

Citește și Lecţia de istorie. Caligula, cel mai nebun împărat din istorie

Un pas important în cariera sa politică îl va reprezenta căsătoria cu Zoe Mavrocordat – Basarab, care fusese adoptată de boierul Grigore Brâncoveanu pentru că nu avea copii. Zoe sau Zoițica, cum era alintată de apropiați, era o fată frumoasă și educată, dar și foarte bogată. ”Boier Bibescu” dăduse lovitura devenind un candidat cu șanse mari la tronul Țării Românești.
Din nefericire, Zoe se îmbolnăvește grav pe fond psihic și nu-și va mai reveni până la moarte, ducându-și viața de aici încolo prin aziluri, departe de ochii lumii. Și cum viața merge înainte, Gheorghe Bibescu își depune candidatura la domnie, alături de alți 35 de pretendenți. După ce rămâne în cursa pentru tron doar cu fratele său Barbu Știrbey, este preferat de electori, devenind la 20 decembrie 1842 domnitor al Țării Românești, într-o perioadă destul de tulbure, confirmată pe deplin de evenimentele ce vor urma.

Ca domnitor a luat o serie de măsuri bune, a mărit efectivele armatei, a reorganizat finanțele țării, i-a ajutat pe sinistrații din București care și-au pierdut casele în urma incendiului din 1847. Ar fi putut mai mult dacă nu era amestecul brutal al Rusiei în treburile interne ale țării.
Între timp, se apropie tot mai mult de frumoasa doamnă Maria Ghica (născută Văcărescu). Aceasta era rudă pe departe cu Bibescu și avea patru copii cu Costache Ghica, însă aceasta nu a fost o piedică să divorțeze și să aștepte ca Bibescu să facă același lucru. Numai că, de această dată, lucrurile nu erau așa de simple.
Mitropolitul Țării Românești nu a fost de acord cu divorțul său de Zoe. Canoanele bisericești nu prevedeau că boala ei putea fi motiv de divorț. Lucrurile se complică și mai mult când se implică consulii Franței și Rusiei, dar și pentru faptul că Bibescu nu dorea să piardă fabuloasa avere a soției Zoe, care se ridica cam la un miliard de lei aur.

Într-o nouă încercare de a obține divorțul, îl vizitează pe Patriarhul Constantinopolului, dar și acesta îl refuză. Bibescu nu renunță și profită de schimbarea acestuia, punând la bătaie nenumărate pungi cu galbeni. Metoda aceasta se dovedește a fi infailibilă și cei doi amanți obțin în sfârșit aprobarea ambelor divorțuri.
Deși la București Mitropolitul refuză să oficializeze cununia religioasă, nunta are loc la Focșani, nași fiind Mihail Sturdza, domnitorul Moldovei și soția sa, Smaranda, la data de 20 septembrie 1845.
În 1848, sub presiunea revoluționarilor pașoptiști, Bibescu va da dovadă de multă înțelepciune și va abdica. Se stabilește mai târziu la Viena și apoi la Paris întemeind acolo o adevărată dinastie Bibesco. Un an mai târziu, Maria moare răpusă de cancer. Bibescu mai trăiește până în 1872. Pentru că așa a vrut Dumnezeu, Zoe a mai trăit douăzeci de ani, fiind îngropată în 1892 la Biserica ”Domnița Bălașa”. Poate treceți pe acolo…
Prof. dr. Cornel Carp

Citește și Lecţia de istorie. Tristul record al lui Alexandru Lăpuşneanu

Citește și Lecţia de istorie. „Dune”, sau despre progres în istorie