În 1930, în timpul marii crize economice ce a cuprins întreaga lume, între anii 1929-1933, a salvat statul român de faliment, girând un împrumut extern cu averea sa, care era estimată la peste un miliard de lei și lichidități de peste nouă tone de aur.
Se trăgea dintr-o familie de negustori de origine macedoneană, care au venit în România la jumătatea secolului al XIX-lea, stabilindu-se la Craiova. Tatăl său, Constantin Dini (Dinu) Mihail, odată venit în Oltenia, a început să investească în terenuri, intuind imensul potențial al agriculturii. Nu cu mult timp în urmă, Tratatul de la Adrianopol anulase monopolul turcesc asupra comerțului Țărilor Române, deschizând uriașe oportunități marilor latifundiari români.
În timpul mișcărilor țărănești din anii 1882-1884 a împrumutat bani de la diverse bănci și a cumpărat pământ la prețuri foarte scăzute, ajungând să dețină peste 100.000 de hectare. În 1906 era cel mai bogat om din România, după George Grigore Cantacuzino (Nababul), bineînțeles. În 1899 s-a adresat arhitectului francez Paul Goitereau, cerându-i să-i facă un palat la Craiova, în stilul baroc târziu. Lucrările au fost terminate în anul 1907. Palatul a fost inaugurat în 1909, fiind cea mai somptuoasă clădire din Craiova. Din nefericire, proprietarul nu s-a putut bucura de ea, pentru că, între timp, trecuse la Domnul, știți cum: cu mâinile goale…
Palatul număra 38 de camere, avea un salon violet, unul roșu și altul de muzică și poezie, tapetat cu mătase de Lyon de culoare roșie, cu un mare candelabru cu ornamente din cristal de Murano, pe care le puteți admira și în zilele noastre, clădirea adăpostind Muzeul de Artă al Olteniei.
Citește și Lecţia de istorie. Trădători sau patrioţi?
Accesul de la parter la etaj se făcea printr-o scară din marmură de Carrara. Etajul avea 19 săli, dintre care cele mai importante erau camerele de zi ale lui Nicolae și Jean, dar și sala pomului de iarnă, realizată în stil rococo, cu plafonul pictat în stil neoclasic de la sfârșitul secolului al XIX-lea, reprezentând un cer de la apus către răsărit. Oglinzi din cristal de Veneția, candelabre cântărind aproape o jumătate de tonă din cristal de Murano, sobe ornamentate, aduse de la Viena, totul de o bogăție extraordinară, dar nimic care să epateze într-un anume fel.
A avut patru copii, primii doi murind la vârste fragede. Au supraviețuit Nicolae și Jean. Nicolae a trăit mai mult în Franța, în comuna Pau. A manifestat o generozitate ieșită din comun, pe care nu o putem înțelege decât într-o cheie mistică, spre finalul vieții îmbrăcând haina monahală, murind sărac la 46 de ani, fiind înmormântat în cimitirul săracilor din Pau. Ulterior, fratele lui i-a adus rămășițele pământești în țară, fiind înhumat în cavoul familiei din cimitirul Ungureni, Craiova.
Astfel, Jean a rămas singurul moștenitor al averii dobândite de trei generații. La averea rămasă de la tatăl și fratele său, se adaugă și două moșteniri fabuloase de la două mătuși și ele fără urmași, cu mult peste 10 milioane de lei, un conac la Deveselu, o vilă pe Calea Victoriei în București, o colecție impresionantă de tablouri, o casă la Florești și Castelul Zamora din Bușteni. Nu s-a căsătorit, nu a avut copii. La fel de generos ca și fratele său, mai mult de jumătate din avere a împărțit-o la săraci, azile de bătrâni, orfelinate, spitale, biserici. Spre sfârșitul vieții trăia singur, fără administrator, fără menajeră, într-o cameră neîncalzită la subsolul palatului său. I s-a dus vorba că e zgârcit…
Citește și Lecţia de istorie. Ascensiunea imperiilor: Otomanii
Pe 23 februarie 1936, Jean Mihail (Ioan C. Mihail, este numele oficial) moare răpus de o bronhopneumonie virală, asemănătoare cu cea a fratelui său, moștenită se pare din familie, pentru că și mama sa murise din aceeași cauză la 26 de ani.
Întreaga sa avere care mai scăzuse între timp datorită numeroaselor acte de filantropie, ajungând la 4 miliarde de lei, o donează statului român punând condiția înființării unei fundații culturale care să fie intitulată Ioan C. Michail, ce a funcționat până în 1948. Palatul din Craiova a fost jefuit de comuniști, multe din valorile ce le adăpostea luând drumul caselor noilor potentați ai vremii, care aveau un dram de cultură să le aprecieze.
Prof. dr. Cornel Carp
Citește și Lecţia de istorie. Un mare patriot ignorat pe nedrept
0 Comentarii