Suntem în primii ani ai instaurării comunismului în România. Miliția, Securitatea și alte structuri de represiune căpătaseră experiență și funcționau din plin. Închisorile gemeau de așa-ziși dușmani ai poporului și fiindcă nu mai dispuneau de locuri libere, execuțiile erau la ordinea zilei. Demența cu care acționau agenții Securității, crimele comise cu sălbăticie îi speriaseră pe români. Ultimele rezistențe ale mișcărilor anticomuniste din munți fuseseră anihilate cu cruzime. Delațiunile erau în toi. Dacă te certai cu vecinul, acesta te turna la Securitate că deții armă. În următoarea oră erai arestat și bătut cu cruzime, uneori până la moarte, să spui unde este arma. Și totuși…
În dimineața zilei de 28 iulie 1959, cinci persoane înarmate au jefuit o mașină a Băncii Naționale Române care transporta banii pentru plata salariilor muncitorilor. Mașina era oprită în fața unei filiale a B.N.R. de pe Calea Giulești. Climatul de încredere în organele de stat era atât de mare, încât măsurile de pază erau apă de ploaie. Ceea ce urma să se întâmple ieșea din logica normală a vremurilor de atunci. De aceea în mașină se aflau doi angajați ai B.N.R. neînarmați, iar portiera din partea șoferului avea stricată încuietoarea.
Când în fața lor au apărut cinci persoane înarmate, au început să râdă crezând că este o farsă. Iar atunci când și-au dat seama că e groasă, au dat bir cu fugiții. Autorii jafului au acționat rapid, încât nimeni nu s-a dumirit ce se petrece. Au luat toți banii și au urcat într-un taxi al lor (Getax, cum se numea pe atunci) și s-au făcut nevăzuți.
Prada era de 1.680.000 lei, reprezentînd valoarea a două mii de salarii. Ca să aveți o abordare și mai exactă, reprezenta puțin peste două milioane de euro, la cursul actual al B.N.R. Suma era imensă, dar mai important era prejudiciul de imagine adus organelor de partid, a întregului sistem comunist care făcuse atâtea „sacrificii” să ajungă la acel nivel de încredere.
Imediat a început o adevărată vânătoare a autorilor jafului, fiind activați toți informatorii de care dispuneau serviciile de Miliție și Securitatea. S-au ținut interogatorii maraton cu toți suspecții, fiind folosite toate metodele de tortură. După două luni de anchete, Securitatea arestează cinci persoane suspecte a fi autorii jafului: frații Alexandru și Paul Ioanid (născuți Leibovici), soții Monica și Igor Sevianu, Sașa Mușat (născut Glanstein) și Haralambie (Harry) Obodeanu. Surpriza a fost mare deoarece toți erau ilegaliști ai P.C.R. de origine evreiască, cu legături solide în cercurile puterii și ale Securității. Alexandru Ioanid fusese colonel de miliție, șeful Secției de criminalistică din Ministerul de Interne, căsătorit cu sora Martei Cziko, soția ministrului de Interne, Alexandru Drăghici. Fratele acestuia, Paul Ioanid, membru P.C.R., era șeful Catedrei de Studii Aviatice de la Academia Militară. Studiase în Rusia cu Oleg Antonov și Andrei Topolev, dacă aceste nume vă spun ceva. Sașa Mușat era profesor universitar de istorie.
Ancheta a fost încredințată colonelului Gheorghe Enoiu, originar din Băiculești, Argeș, supranumit „Măcelarul”. Acuzații au spus tot, iar banii au fost recuperați în totalitate. Ceea ce nu s-a aflat niciodată a fost mobilul acestui jaf, având în vedere că banii nu puteau fi folosiți în România, iar autorii erau niște oameni, după cum ați văzut, mobilați la cap. S-au făcut tot felul de presupuneri.
Sentința a fost anunțată pe 22 noiembrie 1959, toți cei cinci bărbați fiind condamnați la moarte. Monica Sevianu, mamă a doi copii, a primit închisoare pe viață. A fost eliberată cinci ani mai târziu, după care a emigrat în Israel.
Prof. dr. Cornel Carp
Citește și Lecţia de istorie. Prinţul Barbu Ştirbey, un Rasputin al românilor
Citește și Lecţia de istorie. A chemat Drapelul de Luptă în tranşee
0 Comentarii