Lecţia de istorie. Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor – Fiul risipitor

de | 24.02.2022 12:28 | Actualitate, Cultura, Home, Opinii

Fiind considerat liderul Grupului de la Antim, cunoscut și sub denumirea de ”Rugul aprins”, ieroschimonahul Daniil Tudor a fost condamnat la 25 de ani de temniță grea și 10 ani de degradare civică pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale. Mărturiile supraviețuitorilor descriu fragmentar, desigur, atitudinea de martir a părintelui Daniil până la obștescul sfârșit. Se știe că a murit în 1960, cu doi ani înainte de eliberarea tuturor deținuților politici din închisori, în temnița de la Aiud. Nu i se știe mormântul, dacă aceasta mai are vreo importanță. Atunci a luat sfârșit latura pământeană a parabolei. Marele ospăț și bucuria Tatălui pentru întoarcerea Fiului risipitor au avut loc, așa cum era scris, în Ceruri.

Începutul parabolei a avut loc, după cum vom vedea, cu mulți ani înainte. Alexandru Teodorescu s-a născut la 26 decembrie 1896, la București, într-o familie foarte bogată. Încă de tânăr s-a trezit moștenitorul unei averi fabuloase: două blocuri în centrul capitalei, peste 500 de hectare de pământ, mașini luxoase și chiar un avion proprietate personală. Cu toate acestea, nu va urma traiectoria beizadelelor cu mintea seacă de care nu ducea lipsă nici atunci Bucureștiul: urmează două facultăți, cea de Pictură în cadrul Academiei de Arte Frumoase și cea de Filosofie, în cadrul Universității din București. În 1920 își face debutul la prestigioasa revistă ”Gândirea” condusă de Nichifor Crainic, sub pseudonimul Sandu Tudor, care îi va deveni ulterior nume. Se impune în curând ca un redutabil publicist, promovând cu etuziasm tradiționalismul ortodox. În 1930 a înființat revista ”Floare de foc”, unde au publicat tinerii care vor deveni nu peste mult timp corifeii culturii române: Mircea Vulcănescu, Eugen Ionescu, Constantin Noica, Emil Cioran, Mircea Eliade.

Obișnuia să facă multe călătorii exotice în cele mai diverse zone ale globului, extrem de costisitoare. Adulat și curtat în permanență de femei, era însoțit pretutindeni de cele mai frumoase și mai spirituale doamne și domnișoare din înalta societate a Bucureștiului. A fost căsătorit de trei ori.

Citește și Lecţia de istorie. Amorul la vechii greci

Între timp însă, apar primele semne ale unor modificări tulburătoare ale conşiinței sale. În 1927 a scris celebrul poem religios ”Acatistul Sfântului Dimitrie Basarabov”, aprobat ulterior de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În 1929 face o vizită la Muntele Athos, unde rămâne mai bine de trei luni. Lungile discuții purtate cu marile spirite athonite de atunci (Iosif Athonitul, ieromonahul Elisei) l-au tulburat profund, răvășindu-i sufletul și atrăgându-l definitiv în oastea slujitorilor lui Dumnezeu. Promite părinților de acolo că va intra nu peste mult timp în monahism. Promisiune pe care o uită imediat ce se reîntoarce la București. Participă între anii 1941-1944 la război cu gradul de locotenent. Scapă cu viață din situații fără ieșire, care scot în evidență cu prisosință minunatul plan pe care îl are Dumnezeu cu Fiul său rătăcitor.

În primii ani după război va avea loc evenimentul care iese din tiparele firii omenești și care va schimba radical viața lui Alexandru Teodorescu: în timp ce pilota avionul său personal, s-a produs o defecțiune care a determinat prăbușirea aeronavei de la peste 1000 de metri altitudine. În disperarea sa, își amintește de promisiunea făcută călugărilor de la Athos, de această dată făcând-o lui Dumnezeu și Maicii Domnului. Și pentru ca parabola Fiului risipitor să se împlinească în chip minunat, avionul se face țăndări, în timp ce pilotul scapă cu răni ușoare.Apropiații spuneau că și-a mușcat doar limba…

Ateilor, reziștilor, neomarxiștilor și celorlalți care fac parte din această specie nu le recomand decât să se documenteze în presa vremii.
Își vinde toată averea, cu banii obținuți ajutând la restaurarea bisericilor din București grav avariate de cutremurul din 1940. După ce împarte și ultimul leu la săraci pentru a împlini o altă cunoscută pericopă evanghelică, se călugărește la Mănăstirea Antim, fiind tuns în monahism trei ani mai târziu, primind numele Agaton Tudor. De aici va începe reîntoarcerea la Tatăl său, un urcuș teribil care se va sfârși, așa cum am scris, pe scândura temniței de la Aiud. Și nu a fost bucurie mai mare pentru Tatăl, cât și pentru Fiul Său rătăcitor, așa cum reiese din parabola citită în duminica ce a trecut.
Prof. dr. Cornel Carp

Citește și Lecţia de istorie. Istoria unei anecdote

Distribuie!

Articol scris de Jurnal de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii

Ultimele articole