Web Analytics

Lecţia de istorie. Drama românilor din Transilvania de nord-vest

de | 11.06.2020 13:06 | Actualitate, Opinii

Împlinirea a o sută de ani de la semnarea Tratatului cu Ungaria de la Trianon s-a transformat într-un bâlci care m-a facut din nou să intru în pământ de ruşine, cum zice o vorbă veche. Izolarea politico-diplomatică a României din vara anului 1940 și creşterea presiunii forţelor revizioniste au determinat statul român să cedeze importante părţi din teritoriul naţional: Basarabia, nordul Bucovinei, Cadrilaterul şi nord-vestul Ardealului. În total, România a pierdut atunci aproximativ 100.000 km², cu o populaţie de 6.800.000 de locuitori.
Abandonarea fără luptă a teritoriului naţional a fost o soluţie care a dezonorat clasa politică de atunci, indiferent de condiţiile extrem de grele în care se afla ţara. La 1 septembrie 1939, când Germania a atacat Polonia, aceasta, aflată într-o situaţie la fel de grea ca şi România un an mai târziu, nu a abandonat lupta, cele câteva săptămâni de rezistenţă nebună însemnând apogeul eroismului acestui brav popor. Gestul laş al Consiliilor de Coroană din nopţile de 28/29 august 1940 (condamnat de regele Carol al II-lea în memoriile sale) a fost amplificat de vexaţiunile de neînchipuit suferite de românii rămaşi în teritoriile ocupate, în special de către cei din nord-vestul Transilvaniei.
Măsurile dure de represiune luate de autorităţile maghiare au determinat ca peste 150.000 de români să se refugieze sau să fie expulzaţi în România. În oraşul Cluj, în ziua de 10 septembrie 1940, 600 de intelectuali români au fost arestaţi şi maltrataţi. În lagărul de la Oradea au fost internaţi peste 400 de tineri între 12-19 ani şi obligaţi să presteze munci istovitoare. În alte localităţi au avut loc masacre în masă: în comuna Ip, judeţul Sălaj, au fost omorâţi 260 de români şi aruncaţi într-o groapă comună, alţi 30 fiind ucişi în comuna Marca din acelaşi judeţ.
Bisericile româneşti au fost profanate, jefuite şi distruse. În judeţul Odorhei au fost incendiate şi dărâmate 14 biserici, iar în judeţul Trei Scaune, şase troiţe şi monumente istorice au fost distruse, în timp ce unele cimitire româneşti au fost incendiate, apoi arate. Acţiunea de suprimare a elementului etnic românesc a fost continuată cu deportarea în Germania a peste 25.000 de români constituiţi ca detaşamente de lucru sau ca unităţi luptătoare. În vara aceluiaşi an, 1940, 3.000 de fete în vârstă de 17-22 de ani au fost deportate sub pretext că ar fi angajate ca voluntare.
Şcolile româneşti de toate categoriile au fost desfiinţate. Limba română a fost interzisă cu desăvârşire în toate instituţiile şi nu era permisă nici în locurile publice sau pe stradă. S-a încercat impunerea limbii maghiare chiar şi în bisericile ortodoxe româneşti. Funcţionarii români au fost înlocuiţi în mod abuziv şi nejustificat, fiind reţinuţi numai renegaţii şi cei care se converteau la religia catolică. În judeţul Satu Mare au fost convertiţi peste 1.000 de români ortodocşi, în judeţul Someş 600, iar în oraşul Satu Mare, prin acţiunea preotului catolic Uliacec, 500 de elevi români au avut aceeaşi soartă.
Acţiunile represive împotriva populaţiei româneşti din Ardealul de nord s-au intensificat pe timpul retragerii trupelor germano-maghiare din toamna anului 1944. Astfel, la 5 septembrie 1944, 129 de români şi evrei au fost masacraţi în comuna Sărmaşul, judeţul Cluj. În judeţul Turda, în localităţile Deleni şi Jara au fost incendiate peste 150 de gospodării româneşti. La Dej, peste 500 de români au fost internaţi şi maltrataţi în închisoarea din localitate. În comuna Rediu, judeţul Cluj, au fost deportaţi 250 de români, iar din judeţul Turda 350. Numai din judeţul Năsăud au fost deportaţi în Ungaria 2.000 de cetăţeni români. Pe timpul deportării, românii au fost supuşi celui mai barbar tratament: bolnavii erau lăsaţi în părăsire pe câmp, iar cei care încercau să evadeze erau împuşcaţi sau spânzuraţi de stâlpii de telegraf.
Din motive de economie de spaţiu mă opresc aici. Documentul din care m-am inspirat (un raport al Biroului Contrainformaţii Secţia a II-a, Marele Stat Major, din 15.03.1946) concluziona că, în cei 4 ani de ocupaţie maghiară a Ardealului de nord-vest, s-au urmărit: exterminarea românilor, sărăcirea completă şi exterminarea sistematică a elementului românesc, constrângerea prin cele mai barbare mijloace la părăsirea vetrei strămoşeşti, maghiarizarea românilor rămaşi.
În aceste condiţii, mă întreb dacă nu se poate vorbi şi despre un holocaust al românilor. Evident, nu numai al celor din Transilvania.
Prof. dr. Cornel Carp

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii