Este aproape imposibil azi să convingi un puşti de şcoală că nu personajele benzilor de desene animate, ale jocurilor pe calculator sau cele ale filmelor aşa zis de acţiune sunt eroii adevăraţi, că acestea provin dintr-o lume virtuală, artificială, că sunt produsul unei adevărate industrii care, pentru bani, inventează orice.
Cum să-l convingi pe puşti că bătrânul gârbovit, îmbrăcat modest, ce păşeşte încet, aproape târşind picioarele, este un erou al celui de-al Doilea Război Mondial?
Modul cum au fost percepuţi eroii de către români în istorie a avut suişuri şi coborâşuri. Eroii Războiului pentru independenţă, cât şi cei ai Primului Război Mondial au fost cinstiţi cum se cuvine. Practic, nu a existat oraş sau chiar localitate din România în care să nu fie ridicat un monument în memoria acestora. Ba mai mult, statul a pus în practică ample reforme agrare, în special după Primul Război Mondial, când toți ţăranii participanți la război au fost împroprietăriți.
După cel de-al Doilea Război Mondial, lucrurile nu au mai stat la fel. Cei trei ani de război împotriva U.R.S.S. nu au fost trecuţi cu vederea nici de către ruşi şi nici de cozile lor de topor, comuniştii români.
Cei care mai erau în viaţă au înfundat puşcăriile, orice medalie sau ordin militar ce răsplătea faptele de vitejie din acea perioadă se cuantifica în ani grei de puşcărie. Pe de altă parte, nici cei căzuţi pe câmpurile de luptă nu au avut parte de o soartă mai bună, numele lor fiind şterse de pe crucile mormintelor. Locul lor a fost luat de eroi fabricaţi, asemănători cu cei din benzile desenate de azi. Nu trecuse România de partea Naţiunilor Unite şi deja s-a format o mare unitate de luptă din foştii prizonieri de război căzuţi la ruşi, Divizia „Tudor Vladimirescu”, ce urma să lupte împotriva propriei ţări. Noroc că nu a mai fost nevoie, odată cu actul de la 23 August 1944, devenind aliaţi cu ruşii. Spre cinstea lor, nici un colonel şi nici un general al Armatei Române nu au acceptat „pactul cu diavolul”, majoritatea murind în lagărele din Siberia.
Citește și Lecţia de istorie. Cei trei crai de la Răsărit (XV)
Nori negri se abat din nou asupra țării noastre. Aș putea spune că situația politico-militară actuală este mult mai gravă decât cea din 1914, care a dus la declanșarea Primului Război Mondial. Atunci Peninsula Balcanică era considerată „Butoiul cu pulbere al Europei”. Din nefericire, se confirmă din nou faptul că așezarea geo-strategică a țării noastre nu ne-a creat niciun avantaj, ci dificultăți dintre cele mai serioase. Nicolae Iorga spunea, mai în glumă, mai în serios, că singurul vecin loial și prietenos al românilor a fost și va fi Marea Neagră. Chiar dacă ne vom baza pe sprijinul nemijlocit al aliaților și al partenerului tradițional, S.U.A., transformarea teritoriului țării noastre în teatru de război va avea consecințe catastrofale atât asupra infrastructurii, cât și asupra populației civile. Nu trebuie decât să tragem puțin cu ochiul la ce se întâmplă în Ucraina. Dacă milioane de români vor vrea să părăsească țara, eu îi întreb: Unde? Și, pe unde?
Rămân mut de uimire când văd atâta nonșalanță și lipsă de responsabilitate din partea cetățenilor care se comportă de parcă ne-am situa la antipozi și nimic nu s-ar putea întâmpla la noi. În condițiile în care fiecare cetățean responsabil ar trebui să ia în calcul minime scenarii vizavi de familia sa și să aibă și ceva bani la ciorap, hipermarketurile gem de lume, în timp ce la cele de materiale de construcții nu ai unde parca mașina. Se cheltuie în prostie, de parcă ar veni sfârșitul lumii… Sau poate oamenii au ei niște premoniții. Chiar dacă ar fi un risc de doar treizeci la sută, eu cred că populația ar trebui informată să se comporte în consecință. La declanșarea Primului Război Mondial, România și-a proclamat neutralitatea. A fost însă o neutralitate activă, numită în presa vremii „Neutralitate cu arma la picior”, în sensul că imediat au început pregătirile de război și, cu toate acestea, peste doi ani, intrarea României în război a fost o catastrofă.
Prof. dr. Cornel Carp
Citește și Lecţia de istorie. Cei trei crai de la Răsărit (XVI)
0 Comentarii