Bucovina s-a unit cu România la 15 noiembrie 1918, la șase zile după încheierea Primului Război Mondial. Transilvania și celelalte provincii din Ardeal s-au unit cu România la 1 decembrie 1918, la mai bine de două săptămâni după încheierea Primului Război Mondial (11 noiembrie 1918). În acele momente, România se afla în tabăra țărilor învingătoare, reintrând în război în urma unei decizii neașteptate, pe data de 9 noiembrie, cu trei zile înainte de sfârșitul războiului.

La 27 martie 1918, data când s-a unit Basarabia cu România, situația României era catastrofală. Ea se afla sub efectul Armistițiului de la Focșani, semnat la 9 decembrie 1917 între guvernele român și rus, pe de o parte, și guvernele Germaniei și Austro-Ungariei, având ca obiectiv principal suspendarea ostilităților de pe Frontul Român. Ambele forțe combatante erau atât de epuizate încât au ajuns la acest compromis. Situația României era de departe cea mai gravă, fiind părăsită de aliatul ei de bază de pe frontul din Moldova, Rusia (3 armate, 1,5 milioane de soldați), aflată sub efectul revoluției menșevice conduse de Kerenski (martie 1917). De altfel, Rusia va ieși din război, prin Pacea de la Brest-Litovsk, pe 3 martie 1918. Această situație a obligat România să semneze la 7 mai 1918 Pacea de la Buftea cu Puterile Centrale. O pace grea, înjositoare, din fericire neratificată de regele Ferdinand. Peste toate acestea, tifosul exantematic și gripa spaniolă făceau ravagii. În iarna anului 1917 și primăvara 1918, în Moldova au murit peste 125.000 de oameni. Aceasta era situația României atunci când oficialitățile de la Chișinău au hotărât unirea.

Citește și Lecţia de istorie. Cum a învăţat Nicolae Iorga limba turcă într-o noapte

Pentru a înțelege evenimentele din martie 1918, trebuie să derulăm istoria cu mai bine de o sută de ani și să ajungem la momentul 1812, respectiv Pacea de la București, sau de la Hanul lui Manuc, cum mai este cunoscută. Așa-zisa „Criză Orientală”, care se referea la decăderea Imperiului Otoman pe toate planurile la începutul secolului al XIX-lea, era în plină desfășurare. Turcii pierdeau războaie după războaie și își făcuseră un obicei să rezolve aceste înfrângeri prin cedări teritoriale. Așa s-a întâmplat în 1775 în urma Păcii de la Kuciuk Kainargi (războiul ruso-turc din anii 1768-1774), când este cedată Bucovina Imperiului Habsburgic. La 16 mai 1812, în urma războiului ruso-turc din 1806-1812, este semnată Pacea de la București, în care se stipulează că teritoriul dintre Prut și Nistru intră în componența Imperiului Țarist. Aproape jumătate din teritoriu, cel mai fertil, cu 7.400 kmp mai mare decât cel ce rămăsese în componența Moldovei. Dintr-o populație de 482.630 de suflete, 419.240 erau români. A fost un act samavolnic, o anexare în condițiile în care Moldova nu era o simplă provincie otomană, ci un stat autonom sub suzeranitate turcească. În aceste condiții era normal ca o dată și o dată Basarabia să revină în componența României.

Începutul anului 1918 era catastrofal Basarabiei. Revoluția bolșevică din 7 noiembrie 1917 a creat o debandadă de nedescris în armata rusă. La Chișinău s-a format un soviet bolșevic foarte agresiv care urmărea menținerea Basarabiei în componența Rusiei Sovietice. Pe de altă parte, bandele ucrainiene doreau Basarabia în componența Ucrainei.
În aceste condiții, Consiliul Directorilor, guvernul Basarabiei, decide să ceară intervenția armatei române. Guvernul român hotărăște trimiterea la Chișinău a patru divizii, două de infanterie și două de cavalerie care aduc liniștea în capitala Basarabiei.
Rușii, bineînțeles, nu au puterea să riposteze. De aici încolo lucrurile vor merge pe drumul lor firesc astfel că, la 27 martie, Sfatul Țării, organ reprezentativ, va proclama unirea „pe vecie” cu patria mamă, România. Să dea Domnul!
Prof. dr. Cornel Carp

Citește și Lecţia de istorie. Minuni din vremea lui Ştefan cel Mare

Citește și Lecţia de istorie. Despre război