Prima lovitură dată Bisericii s-a datorat masonilor din preajma lui Cuza. După o revoluţie de vodevil la 1848, odată ajunşi la putere şi beneficiind de susţinerea necondiţionată a unui domnitor ateu, aceştia au dat două legi prin care mai întâi au fost confiscate averile „mănăstirilor închinate“, ulterior guvernul condus de Mihail Kogălniceanu secularizând toate mănăstirile, lăsând puternicele lăcaşuri de cult la mila publică. Din Mecena, Biserica devenea cerşetoare. Acest domnitor, despre care s-au scris prea multe lucruri frumoase, nu a reuşit să înţeleagă ceea ce pentru înaintaşii săi era un principiu fundamental: nu sabia, ci cuvântul a învins marile imperii. Demnitatea cu care călugării de la Muntele Athos au respins jalnicele despăgubiri propuse de statul român demonstra, dacă mai era nevoie, ceea ce înseamnă să înţelegi sensurile istoriei. Un alt decret semnat de Cuza interzicea cetăţenilor români să se călugărească până la vârsta de 50 de ani, fiind exceptaţi bolnavii incurabili. Carol I continuă „reformele“ lui Cuza, transformând celebrele mănăstiri Bistriţa, Bârnova, Dealu şi Cotroceni în cazărmi şi închisori.
Între cele două războaie mondiale Biserica s-a redresat, cunoscând o perioadă de înflorire. A urmat calvarul comunist, când mii de preoţi şi călugări au fost condamnaţi pentru credinţa lor. Zeci de biserici şi mănăstiri au fost fie închise, fie transformate în depozite, magazii sau chiar grajduri, fie distruse, după modelul rusesc.
După 1990, Biserica a cunoscut un nou reviriment. Într-un ritm nemaiîntâlnit s-au refăcut sau s-au construit noi biserici, schituri şi mănăstiri. Se părea că românii și-au intrat pe făgașul potrivit tradiției strămoșești. Nu a fost să fie așa. S-a început cu atacuri firave, în special prin diverși activiști neomarxiști, care nu atrăgeau atenția, deși anunțau un război ideologic de mare amploare. Figuri de primă mărime ale bisericii au intrat în vizorul ”buletinelor de știri”, scopul ascuns nefiind altul decât denigrarea Bisericii ca instituție și zdruncinarea încrederii poporului în aceasta. Acest lucru s-a văzut cu ocazia referendumului pentru familie, un prim succes al forțelor obscure care doresc desacralizarea României. Atacul asupra credinței strămoșești, asupra tradițiilor, limbii române și istoriei nu urmărește decât destructurarea unui popor care încă este incomod unor forțe ale căror scopuri nu coincid cu ale acestuia.
Pandemia declanșată la începutul acestui an a reprezentat un paravan ideal pentru noi atacuri la adresa Bisericii ca instituție, până la credincioșii de rând, în condițiile în care în alte situații mult mai grave privind răspândirea virusului s-a mers chiar până la nerespectarea în dispreț a normelor impuse de chiar cei care le-au legiferat. Exemplele sunt atât de notorii încât nu mai este cazul să le dăm.
În unele cazuri, precum acordarea Sfintei Împărtășanii, Biserica a trebuit să pună piciorul în prag. Falimentul acestei politici este evidențiat și de faptul că, deși nu s-a revenit asupra prevederilor, această normă nu se respectă în nicio biserică. De altfel, nicio anchetă epidemiologică nu a semnalat măcar vreo infectare cauzată de actul sacramental.
Ultimul atac, dat în zilele acestea, îl reprezintă interzicerea pelerinajului la moaștele Sfintei Parascheva. Aceasta reprezintă un simbol foarte îndrăgit de către români, în special de către moldoveni. Nu mă adresez celor care batjocoresc aceste moaște, într-o totală lipsă de bun-simț și cultură. Ar fi pierdere de timp. ”Să nu dați câinilor lucrurile sfinte și să nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și să se întoarcă să vă rupă” – Matei, 7:6. Spun doar că în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888 s-a petrecut o minune cu moaștele Sfintei Parascheva: un incendiu a distrus în totalitate capela unde se aflau sfintele moaște. Temperatura foarte mare a făcut să se topească sticlele ce acopereau o parte din icoane. Deși s-a topit argintul de pe raclă și s-a făcut scrum lemnul din care era făcută racla, moaștele Sfintei au rămas intacte, fără să miroase măcar pânzele a fum, prețioasele stofe de mătase cu flori aurii și cu mai multe peceți din vechime aplicate pe la colțuri rămânând intacte.
Cârcotașii pot vedea rămășițele raclei așezate într-o capelă aflată în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași. Din perspectiva viitoarelor alegeri, măsura luată de autorități pare a fi sinucidere politică. Aceasta în măsura în care votul cetățeanului mai înseamnă ceva.
Prof. dr. Cornel Carp