4.271 de ostași români au murit, 12.326 au fost răniți, iar 6.168 au fost dați dispăruți. Pierderile rușilor au fost sensibil egale. Bătălia s-a dat în intervalul 4-12 iulie 1941. Dacă o analizăm în termeni militari, timp, spațiu, resurse și pierderi, este cea mai sângeroasă bătălie dată de armata română în cel de-Al Doilea Război Mondial, depășind pe cele de la Odessa și Cotul Donului.
La 22 iunie, la ordinul lui Antonescu, „Ostași, vă ordon treceți Prutul!”, armata română a declanșat operațiunile pentru eliberarea Basarabiei, nordului Bucovinei și ținutului Herței, teritorii anexate de ruși în urma ultimatumului dat în urmă cu un an. Nu ne propunem să analizăm acum contextul în care au avut loc aceste evenimente, cert este însă că alianța cu Germania s-a încheiat catastrofal pentru români.
În afară de Armata 11 germană, la operațiunea „Munchen”, desfășurată pe flancul de sud-est al marii ofensive intitulate „Barbarossa”, au participat Armatele 3 și 4 române. Dacă pe flancul de nord-vest al frontului deschis în cadrul operațiunii „Munchen”, acolo unde acționa Armata 3, rezistența nu a fost semnificativă, eliberarea orașului Cernăuți realizându-se pe 5 iulie, nu același lucru s-a întâmplat în sectorul Armatei 4, unde rezistența rușilor a depășit toate așteptările comandanților români.
În acest sector, bătălia a început prin încercarea de spargere a liniilor sovietice între Fălciu și Bogdănești, având ca obiectiv cucerirea localității Ţiganca și a zonei din împrejurimi. Ţiganca era un important nod de transport și de comunicație. Această misiune au primit-o ostașii din Divizia de Gardă și cei din Divizia 21 Infanterie.
Alegerea localității Țiganca ca direcție principală a ofensivei trupelor române s-a dovedit de la început o eroare tactică a comandanților români, care, chiar și după ce au constatat neajunsurile terenului, nu au schimbat direcția de atac, rigiditatea acestora ducând la pierderea a mii de vieți omenești. Este adevărat și faptul că presiunea care venea de la înaltul comandament român era uriașă, operațiunea „Munchen” dorindu-se a se înscrie în noua strategie care se aplica pentru prima dată în arta militară, denumită sugestiv „blitzkrieg”, adică „războiul fulger”. În acest sens, se fixase ca termen limită sfârșitul lunii iulie pentru eliberarea Basarabiei și nordului Bucovinei.
Citește și Lecţia de istorie. Asasinarea Căpitanului
Localitatea Țiganca era flancată de o serie de dealuri, care ofereau un bun control asupra văii ce o străbătea de-a lungul, lucru sesizat, bineînțeles, de ruși, care pregătiseră mai multe linii de apărare concentrate de-a lungul acestora. Ploile torențiale din acele zile, care au umflat albia râului, au îngreunat și mai mult ofensiva românilor.
Luptele au fost extrem de violente, Prutul înroșindu-se de sângele ostașilor români căzuți. Trupurile neînsuflețite erau uneori strânse cu zecile în anumite locuri de apele crescute în urma ploilor, ca buștenii. Pe 8 iulie rușii au declanșat un atac deosebit de puternic, reușind să surprindă trupele române. Confruntările au fost teribile și nu de puține ori confuze: batalioane întregi au fost încercuite, ofițerii mureau pe capete, soldații continuând lupta convinși că este singura soluție de supraviețuire. S-a luat în calcul chiar retragerea dincolo de Prut, decizie considerată absolut inadmisibilă de Antonescu.
Pe 12 iulie rușii au atacat decisiv pentru a rupe apărarea marilor unități române și au fost la un pas de a reuși. În acea zi, ultimul cuvânt l-a avut aviația română, care a declanșat un bombardament nimicitor pe parcursul a nouă valuri. Zeci de bombardiere au aruncat sute de tone de bombe asupra liniilor rusești, făcându-le una cu pământul. Aceasta în timp ce avioanele noastre de vânătoare au neutralizat orice încercare de reacție a rușilor.
În acest mod s-a putut raporta, la 24 iulie, eliberarea Basarabiei, trupele româno-germane ajungând la Nistru. Dar cu ce preț? Oare nu se putea realiza ofensiva cu sprijin de aviație de la început? Cu ce au fost vinovați miile de soldați care plecaseră încrezători pe front, căzând victime incompetenței comandanților, niște nulități ajunse în funcții prin relații și spăgi?! Din păcate, dacă pe timp de pace se aplica principiul „merge și așa…”, pe timp de război acesta însemna vieți pierdute. Nimeni nu a scris o lucrare cu această temă.
Prof. dr. Cornel Carp
Citește și Lecţia de istorie. Vlad Ţepeş – un mare nedreptăţit
0 Comentarii