Web Analytics

Lecţia de drept. Soarta pachetelor turistice în vremea COVID 19

de | 19.03.2020 13:12 | Opinii

Călătorii (turiștii) pot înceta contractul privind pachetul de servicii de călătorie în orice moment înainte de începerea executării pachetului, dar de multe ori sunt obligați prin contractul semnat anterior cu agenția de turism organizatoare să plătească o penalitate de încetare, de multe ori nejustificată.
În raport de condițiile actuale globale, de risc pentru sănătatea publică, călătorii sunt îndreptățiți la rezilierea contractelor care au ca obiect pachete de servicii de călătorie și servicii de călătorie asociate și la restituirea integrală a prețului, fără reținerea vreunei sume de bani cu tilul de penalități, dar, evident, nu au dreptul la vreo despăgubire suplimentară.
Când beneficiarii pachetelor de servicii de călătorie invocă circumstanțe inevitabile și extraordinare, care se produc la locul de destinație sau în vecinatatea imediată a acestuia și care afectează în mod semnificativ executarea pachetului și transportul la destinație, comercianţii nu pot justifica reținerea vreunei sume de bani cu titlul de penalitate.
Directivele europene, prioritare față de dreptul intern, referindu-se la riscuri semnificative pentru sănătatea umană, au exemplificat, printre altele, existența unei epidemii sau a unei boli grave la locul de destinație a pasagerilor.
În justificarea cererii de rambursare integrală a sumelor achitate anticipat, vă sfătuiesc să prezentați comercianţilor / agențiilor de turism de la care ați achiziţionat pachete turistice lista regiunilor și localităților din zona roșie și zona galbenă cu transmitere a COVID-19, publicată pe site-ul MAI al României.
Este abuzivă și nelegală dispoziția contractuală prin care agenția de turism organizatoare vă solicită să efectuați plăți finale pentru pachete turistice cu mai mult de 5 zile înainte de data la care aceasta transmite călătorului documentele de călătorie, în baza cărora se pot efectua serviciile achiziționate, cu atât mai mult în situația de risc major la sănătatea publică existentă în prezent.
Călătorii nu pot renunța la drepturile care le sunt conferite prin lege și care au prioritate față de dispozițiile contractuale, astfel că sunt nelegale eventualele declarații ale turiștilor interpretate în favoarea sa de comerciant sau de organizator, prin care se restrâng drepturi sau care au drept obiectiv eludarea aplicării legii (de exemplu o eventuală declarație prin care turiștii se obligă să plătească penalități sau să renunțe la rambursarea avansului plătit agenției în orice situație).
Declarația unei ageții de turism organizatoare a unui pachet sau a unui comerciant care facilitează un serviciu de călătorie asociat, care afirmă că acționează exclusiv ca furnizor al unui serviciu de călătorie, ca intermediar ori în orice altă calitate, sau că un pachet ori un serviciu de călătorie asociat nu constituie un pachet ori un serviciu de călătorie asociat nu exonerează agenția de turism organizatoare sau comerciantul respectiv de obligațiile care îi revin.
În situația în care, amiabil, comerciantul refuză să se conformeze, călătorii au dreptul să se adreseze organelor de control (de exemplu ANPC), precum și instanțelor de judecată.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

8 Comentarii

  1. Sa citi declaratia ANPC, si dupa sa va dati cu parerea! Poate toate agențiile de turism ar trebui să vă reclame pentru mizeria pe care o aruncati in noi! Să vă fie rusine!!!!

  2. In Bulgaria – statul a zis ca turismul este inghetat! Nu se acorda refund la clienti, doar voucher valabil 2 ani!
    In Polonia – statul a zis ca nu se acorda refund! Agentiile pot faca refund in 180 de zile sau voucher!
    In Franta – statul a hotarat: nu se acorda refund la clienti, doar voucher valabil 2 ani!

    Sa inteleg ca Franta este mai prejos decat Romania, nu?! Sau probabil nu e ghidata dupa aceeasi directiva…?!

  3. Eu zic sa fiti mai rezervata in declaratii, si sa va informati in acelas timp

    Comunicat de presă ANPC

    În contextul pandemiei provocate de noul coronavirus, care a afectat pe multiple planuri viața obișnuită a cetățenilor, începând cu sfera mobilității, care include și activitățile turistice, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) este în măsură să facă o serie de recomandări tuturor consumatorilor interesați:
    – pentru a preîntâmpina creșterea peste măsură a nivelului de aglomerare al agentiilor de turism – preocupate în aceste zile să acorde consultanță celor interesați de modul în care actuala criză sanitară globală le-ar putea modifica planurile de vacanță pentru acest an -, este indicat să urmăriți cu atenție evoluția situației legate de răspândirea și controlul pandemiei de coronavirus, la nivelul fiecărei țări, din surse de informații credibile, pe cât posibil oficiale;
    – situația trebuie tratată cu calm și înțelegere, agențiile de turism fiind nevoite în această perioadă să se concentreze, cu prioritate, asupra plecărilor programate pentru perioada imediat următoare.

    Dacă aveați în plan deplasări cu data de început în următoarele 14 zile, pe care acum doriți să le contramandați, vă recomandăm să faceți, în scris, o cerere de restituire a banilor achitați deja către operatorul economic. Agenția vă poate propune următoarele două variante de rezolvare a situației:
    – fie va începe toate demersurile necesare recuperării banilor de la furnizorii de servicii turistice, astfel încât demersul dvs să se finalizeze cu succes, în timp util;
    – fie, în urma cererii dumneavoastră, veți primi un document care atestă creanța Dvs. comercială și care vă dă posibilitatea ca, la o dată ulterioară, după încheierea perioadei de pandemie și a efectelor acesteia, să călătoriți în aceleași condiții precum cele contractate initial către destinațiile alese de Dvs.
    Vă recomandăm, însă, să țineți cont de numărul mare de situații în care serviciile turistice nu pot fi pe moment satisfăcute, din cauza situației de criză apărute în ultimele săptămâni, și să tratați cu răbdare și înțelegere demersurile întreprinse pentru soluționarea cu succes a solicitărilor Dvs., chiar dacă, din cauza situației de criză, s-ar putea să dureze puțin mai mult decât în mod normal.

    Vă reamintim că destinațiile încadrate în categoria zonă roșie, afectate de COVID-19, sunt în acest moment următoarele:
    – Italia – întreaga țară;
    – China – provincia Hubei, inclusiv orașul Wuhan;
    – Coreea de Sud – orașul Daegu, județul Cheogdo;
    – Franta – regiunile: Hauts de France, Île de France, Grand Est, Bourgogne France Comte, Auvergne Rhones Alpes;
    – Germania – regiunile: Baden Wurttemberg, Bayern, Nordrhein Westfalen;
    – Spania – regiunea Madrid.

    Important!
    În contextul situațiilor generate de răspândirea virusului COVID-19, pentru orice destinație din zona roșie afectată si ținând cont de componenta serviciului achizitionat, operatorul economic vă va putea restitui contravaloarea serviciului de călătorie rezervat, de îndată ce va primi banii de la furnizorii locali implicați în tranzacție. În cazul în care doriți să obtineți prin intervenție proprie rambursarea, operatorul economic vă va pune la dispoziție datele de contact ale furnizorilor serviciilor contractate.

    Vă reamintim că destinatiile încadrate în categoria zonă galbenă, afectate de COVID-19, sunt în acest moment următoarele:
    – China – alte provincii și orașe din China continentală, în afară de cele din zona roșie,
    – Coreea de Sud – alte județe și localități, în afară de cele din zona roșie,
    – Germania – districtul Heinsberg din Renania de Nord Westfalia),
    – Iran – întreaga țară,
    – Franta – alte provincii, în afară de cele din zona roșie,
    – Spania – alte provincii, în afară de cele din zona roșie.

    Important!
    În contextul situațiilor generate de răspandirea virusului COVID-19, pentru orice destinație din zona galbenă, călătorul va putea anula serviciul de călătorie conform condițiilor contractuale agreate la momentul rezervării acestuia, cu aplicarea penalizărilor din contract.
    Pentru orice altă destinație, călătorul poate anula serviciul de călătorie rezervat, cu respectarea condițiilor contractuale agreate.

    Biroul de presă
    18.03.2020

    • perfect punctat!

  4. Stimata doamnă Letu, atotstiutoare în ale turismului, situația prin care trecem este unica…nimeni nu s-a mai confruntat cu asa ceva! Cum va permiteți sa faceti asemenea afirmații?? Aveți idee ce inseamna turism? Aveți idee câte elemente alcătuiesc un pachet turistic? Un articol mizerabil care nu face cinste profesiei dmv..draga doamna doctor în drept! Turistii trebuie sa înțeleagă ca agențiile fac totul pentru a reduce impactul crizei provocate de COVID 19, iar rezilierea contractului nu este o soluție!

  5. Doamna mea dragă,v-ati gândit cum sa faceti un ban in aceasta criza,pe noi în momentul de față nu ne mai gândim la profit sau poate maine poimâine nu o sa mai avem din ce trăim,acum ne ocupam de turiști sa ii reprogramam,habar nu aveti cât stres este pe noi,pentru un refund sau o reprogramare trebuie să așteptăm la telefon intre o ora si o ora jumatate asta doar pentru un client,în momentul de față facem eforturi supranaturale,dacă o sa iesim bine din asta cu siguranta o sa avem nevoie de un psiholog.

  6. Stimata Doamna,

    Din articolul dvs. eu inteleg ca, in caz de Forta Majora, dvs. le restituiti clientilor atat onorariul dvs. cat si taxele de judecata pr care le-ati platit? Nu-i asa ca statul va intelege si va da taxele inapoi?

    Inainte de a posta stiri false, va rog sa va documentati, cu atat mai mult cu cat sustineti ca sunteti doctor. Incep sa am indoieli asupra sistemului de invatamant romanesc.

    • Exact asta ma gândeam si eu… ori de la doctoria in drept vi se trage, ori de la lipsa totala de un bun simt omenesc legată de o situație sau fapta, ori pur si simplu din dorinta de a „prinde” clienti, ca stim ca e foame mare, cert este că în loc să dati in sfat bun, prietenesc, omenesc si apoi avizat, nu ati facut decat sa puneti paie pe foc – într-un foc in care sunt prinși p grămadă de oameni nevinovati.