Web Analytics
scris joi, 08.04.2021

Lecția de drept. Revocarea actului de donație pentru neexecutarea sarcinii

Contractul de donație cu sarcini este un act juridic complex care are la bază voința de a gratifica a donatorului în schimbul prestării întreținerii din partea donatarului sau în schimbul plății unei rente viagere, ceea ce duce la încheierea unui act în care limita de demarcație între contractul de donație și contractul de întreținere este foarte fragilă.
În majoritatea cazurilor, atunci când părțile încheie la notar un contract de donație cu sarcină, donatorul care își predă locuința unei alte persoane, solicită în același timp să fie pus la adăpost de o eventuală schimbare viitoare a comportamentului donatarului și iși rezervă dreptul de uzufruct viager sau chiar includerea unei interdicții de a vinde și de a greva cu sarcini imobilul.
Revocarea actului de donație cu sarcina întreținerii intervine exclusiv pe cale judiciară, nefiind admisă vreo altă modalitate și operează fie pentru ingratitudine fie pentru neîndeplinirea sarcinilor.
Revocarea donației pentru ingratitudine reprezintă o pedeapsă civilă incidentă în ipoteza în care donatarul a atentat la viața donatorului, a unei persoane apropiate lui sau, știind că alții intenționează să atenteze, nu l-a înștiințat;dacă donatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave față de donator;dacă donatarul refuză în mod nejustificat să asigure alimente donatorului ajuns în nevoie, în limita valorii actuale a bunului donat, ținându-se însă seama de starea în care se afla bunul la momentul donației.
În ipoteza neexecutării sarcini (întreținerii sau plății rentei viagere) se poate formula de către donator și de succesorilor săi în drepturi acțiune în justiție având ca obiect executarea sarcinii, ori acțiune având ca obiect revocarea donației.
Optiunea este lăsată la latitudinea titularului dreptului de a le promova iar aceste acțiuni în justiție sunt supuse prescripției extinctive de 3 ani de la data la care sarcina trebuia executată.
Dacă însă sarcina a fost stipulată în favoarea unui terț, acesta nu are dreptul de opțiune între cele două alternative și poate cere în instanță doar executarea obligației.
Donatarul este ținut la executarea sarcinii numai în limita valorii bunului donat, actualizată la data la care sarcina trebuia îndeplinită și poate invoca excepția de neexecutare dacă obligația ajunge să fie mai oneroasă decât beneficiul rezultat din contract.
Când acținea este admisă și donația este revocată pentru neîndeplinirea sarcinilor, bunul reintră în patrimoniul donatorului liber de orice drepturi/sarcini constituite între timp asupra lui și va produce efecte și față de drepturile dobândite asupra bunului de către terți de la donatar,excepție de la această regulă fiind terțul de bună credință.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept

Lecția de drept. Revocarea actului de donație pentru neexecutarea sarcinii

Citește și Lecţia de drept. Când şi cum vă puteţi adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului?

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Dănuţ Bica are promis un loc în CNA

Cu o cotă de Unirea Slobozia să bată FCSB, la pariuri, senatorul Dănuț Bica își va lua adio de la Parlament, după două mandate. A fost plasat, ca să...