Ca regulă, după desfacerea căsătoriei, foștii soți solicită partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei și, de multe ori, locuința comună este achiziționată prin contractarea unui credit ipotecar cu una dintre băncile comerciale.
În aceasta situație se împarte atât proprietatea comună (locuința dobândită prin creditul ipotecar în timpul căsătoriei), cât și datoria comună (ratele creditului).
Chiar dacă partajarea bunului se realizează amiabil, adică prin act notarial sau prin tranzacție consfințită de instanța de judecată și părțile se înțeleg cu privire la atribuirea locuinței și a ratelor bancare , potrivit Regulamentului BNR, creditul nu poate fi preluat doar de unul dintre soți, fără acordul băncii, adică obligațiile contractuale față de instituția de credit nu se sting.
În lipsa unui astfel de acord, ipoteca asupra locuinței se păstrează până în momentul rambursării creditului, iar foștii soții rămân împreună obligați față de bancă, chiar dacă între timp au divorțat.
Posibilitatea partajării locuinței și a creditului prin atribuirea unuia dintre soți a imobilului, precum și preluarea ratelor de credit este posibilă atunci când cel în cauză îndeplinește singur, pe baza veniturilor obținute, aceleași condiții financiare pe care le-au îndeplinit soții împreună la data accesării împrumutului.
O altă ipoteză, dar puțin practicată, este atunci când soțul divorțat care nu dorește locuința și care nu vrea să i se acorde beneficiul creditului bancar poate fi înlocuit în contractul de credit cu o altă persoană, codebitor solvabil.
În situațiile descrise se vor stabili loturile care se atribuie fostilor soți și se vor egaliza prin plata unei sulte, în funcție de valoarea de circulație actualizată a locuinței, în raport cu nivelul creditului.
Dacă banca refuză ipotezele descrise, unul dintre soți poate prelua locuința cu consecința achitării ratelor de credit în totalitate și cu dobândirea proprietății la data rambursării integrale a creditului ipotecar sau bunul va fi scos la vânzare.

Citește și Lecţia de drept. Prestaţii compensatorii şi despăgubiri ca urmare a divorţului

În cazul creditelor imobiliare contractate în cadrul programului Prima Casă, legislația interzice înstrăinarea imobilului mai devreme de cinci ani fără stingerea integrală a creditului, astfel că această situație adaugă dificultate partajelor creditelor ipotecare.
Taxa de timbru judiciar pe care reclamantul trebuie să o plătească anticipat pentru promovarea acțiunii este de 3% din totalul masei bunurilor partajabile, incluzând aici atât valoarea cu care a fost evaluat imobilul, cât și valoarea creditului ipotecar.
În concluzie, obligaţiile contractuale faţă de bancă nu se sting ca urmare a pronunțării hotărârii de divorţ sau a înţelegerii amiabile la notar cu privire la renunţarea unuia dintre soţi la pretenţiile asupra imobilului, iar în lipsa unui acord al creditorului ipoteca se păstrează până la stingerea obligaţiilor garantate (rambursarea creditului), inclusiv în cazul în care se schimbă persoana care este proprietarul bunului ipotecat.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept