Web Analytics

articol scris miercuri, 04 iunie 2025

Lecția de drept. Locuința alternantă a minorului

Codul civil prevede ca, în cazul separării parintilor și în lipsa înţelegerii dintre ei sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic.

Iar părintele separat de copilul are dreptul de a avea legături personale cu acesta (program de vizitare).
Cu toate acestea, la nivelul UE nu au fost adoptate recent dispoziții cu caracter obligatoriu în ceea ce privește conceptul de locuință alternantă a minorului.
De altfel, aceasta soluție a fost deseori și aplicată de instanțele de judecată în sensul stabilirii locuinței minorului după divorț, în proporții egale la ambii părinți.
S-a promovat și susținut, în orice context, egalitatea dintre sexe și s-a recomandat ca, în cadrul familiilor, egalitatea dintre părinți să fie garantată și promovată încă de la nașterea copilului.

De asemenea, s a apreciat că implicarea ambilor părinți în creșterea copiilor este benefică pentru dezvoltarea lor, aspect ce rezultă din toate studiile efectuate în această materie în multe state membre ale UE și nu numai.
La nivelul UE au fost elaborate o serie de documente care se referă, printre altele, și la locuința alternantă a minorului, documente care, deși nu au forță obligatorie, trebuie analizate de statele membre pentru ca, în funcție de realitățile sociale, precum și de principiile morale și culturale ale fiecărui popor, să se stabilească oportunitatea reglementării lor în dreptul intern.
În cazul în care autoritatea părintească este exercitată în comun, titularii acesteia, dacă locuiesc separat, ar trebui să se pună de acord cu privire la persoana cu care va locui copilul. Copilul poate locui în mod alternativ cu titularii autorității părintești, fie ca urmare a unui acord aprobat de autoritatea competentă, fie a unei decizii luate de aceasta din urmă.
Autoritatea competentă trebuie să aibă în vedere următorii factori:

  • vârsta și opinia copilului; capacitatea și dorința titularilor responsabilităților parentale de a colabora unul cu celălalt cu privire la aspectele legate de copil, precum și situația lor personală;
  • distanța dintre locuințele titularilor autorității părintești și școala pe care o frecventează copilul.

Posibilitatea părintelui și a copilului său de a fi împreună reprezintă o parte esențială a vieții de familie și este protejată de CEDO.
Separarea părinte copil ar trebui să fie dispusă exclusiv de către o instanță de judecată și numai în împrejurări excepționale care să implice riscuri grave la adresa interesului superior al copilului.
Stabilirea locuinței copilului și drepturile de acces la locuința acestuia constituie probleme deosebit de sensibile și pot deveni o sursă de conflict între părinții minorului în contextul desfacerii căsătoriei și al separării în fapt a părinților.

De cele mai multe ori cea mai bună modalitate de a păstra contactul copilului cu părinții lui este utilizarea pe scară largă a aranjamentelor de tip locuință alternantă.
Cu toate acestea, locuința alternantă trebuie să fie utilizată cu discernământ și având mereu în vedere interesul superior al copilului.
De asemenea, punerea în executare a hotărârilor judecătorești cu privire la locuință și acces trebuie să fie mai bine asigurată de către statele membre.
Având în vedere aceste considerente, CE a solicitat statelor membre printre altele să încurajeze și stabilirea locuinței alternante a minorului.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept

Citește și Lecția de drept. Denuțarea unilaterală a contractului de închiriere

Citește și Lecția de drept. Divorț în România pentru cetățenii români cu domiciliul în străinătate

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Transfăgărășan

Mașină făcută praf pe Transfăgărășan, după ce a căzut zeci de metri printre stânci. Șoferul uitase să tragă frâna de mână

Un moment de neatenție s-a încheiat cu mașina distrusă pe Transfăgărășan. Autoturismul a luat-o la vale după ce a fost […] Citește!

Apă cu porția în 28 de localități din Mureș. Oamenii sunt nevoiți să se trezească noaptea pentru a-și face provizii

Seceta prelungită și consumul ridicat de apă au dus la restricții în zeci de localități din județul Mureș. În 28 […] Citește!

TAS a decis: Cosmin Matei, căpitanul lui Sepsi, suspendat 9 luni pentru dopaj

Clubul Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a anunțat, vineri, că Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a decis suspendarea pentru nouă luni […] Citește!

Turist de 84 de ani dispărut în munți. Salvamontiștii argeșeni îl caută

Prima intervenție – Piatra CraiuluiUn grup format din 5 persoane a solicitat sprijinul salvatorilor montani după ce una dintre participante […] Citește!

Bogdan Andone, înainte de jocul contra oltenilor: „Trebuie să fim atenți, organizați și agresivi”

FC Argeș se deplasează în Bănie, duminică, 9 august, pentru a susține un examen extrem de dificil, împotriva Universității Craiova, […] Citește!

Tânără de 19 ani, lovită de un tren în gara Mangalia. Martorii spun că purta căști

O tânără în vârstă de 19 ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de un tren, sâmbătă […] Citește!

Drona care a explodat lângă granița României, identificată. Ce spun autoritățile de la Sofia

Drona care s-a prăbușit sâmbătă dimineața în apropierea frontierei cu România a fost identificată preliminar de Ministerul Apărării de la […] Citește!

Cătălin Preda, campion european la Paris! Aur pentru România la sărituri de la mare înălțime

Cătălin Preda a adus sâmbătă prima medalie de aur pentru România la Campionatele Europene de natație de la Paris. Sportivul […] Citește!

Universitatea Craiova- FC Argeș, duminică, 9 august, de la ora 21.30, în etapa a patra din Superliga

FC Argeș se pregătește de confruntarea împotriva campioanei României, Universitatea Craiova, programată duminică, 9 august, de la ora 21.30, în […] Citește!

Autobasculantă răsturnată în șanț, la Clucereasa

Un echipaj de pompieri, alături de o ambulanță SAJ, au intervenit în cazul unui acident rutier în care a fost […] Citește!

TIR scăpat de sub control, direct în două gospodării din Vaslui. Șoferul a ajuns la spital, iar pagubele sunt considerabile

Un accident produs sâmbătă în localitatea Berezeni, județul Vaslui, s-a încheiat cu distrugeri importante în două gospodării. Un TIR a […] Citește!

Doi alpiniști, în pericol pe Valea Albă din Bucegi. Salvamontiștii au cerut sprijinul unui elicopter SMURD

O operațiune dificilă de salvare este în desfășurare, sâmbătă după-amiază, în Munții Bucegi, unde doi alpiniști au rămas blocați pe […] Citește!

Omul săptămânii

David Mărghidan

Opinie

Mesajul acesta este pentru Ion Mînzînă şi Adrian Bughiu, preşedintele şi vicepreşedintele CJ Argeş!

Din ediția tipărită

Câmpulungul îşi cumpără staţii Smart, dar are transport public cu microbuze învechite

Intenția administrației locale din Câmpulung de a realiza transport public de persoane cu microbuze electrice este un proiect blocat, deși […] Citește!

Promovarea parcurilor naționale, o campanie inițiată de Fundația „Conservation Carpathia”

Este un demers la care partener este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și care are menirea să faciliteze și să […] Citește!

Foto-pamflete

În caz de urgență, doar 560 de câmpulungeni pot fi evacuați

Că tot are Câmpulungul acum un plan actualizat de analiză și acoperire a riscurilor, contează și punerea în aplicare a […] Citește!

Zeci de clădiri din Câmpulung prezintă pericol public

Cu proprietar privat sau aparținând municipalității, 23 de clădiri din municipiul muscelean sunt în diverse stadii de degradare, multe dintre […] Citește!

Una rece, alta fierbinte în Muscel. La Cetăţeni, opinie cu rezerve asupra situaţiilor financiare, la Mihăeşti, neconformităţi semnificative

Un audit financiar și un audit de conformitate efectuate la unitățile administrativ teritoriale Cetățeni, respectiv Mihăești au evidențiat situații diferite, […] Citește!

Foto-pamflete

Aniversare la Câmpulung! 70 de ani de la fabricarea în serie a primului autoturism românesc, după război

Industria auto din România a renăscut după Al Doilea Război Mondial la Câmpulung, acolo unde primul autoturism fabricat în serie […] Citește!

Directorii de la „Iulia Zamfirescu” și „Alexandru Odobescu” și-au dat liceele în judecată pentru sporul de condiții vătămătoare

După ce fostul director adjunct al Liceului „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, profesorul Valeriu Fianu, a fost dat afară ca urmare […] Citește!

Foto-pamflete