Codul civil prevede ca, în cazul separării parintilor și în lipsa înţelegerii dintre ei sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic.
Iar părintele separat de copilul are dreptul de a avea legături personale cu acesta (program de vizitare).
Cu toate acestea, la nivelul UE nu au fost adoptate recent dispoziții cu caracter obligatoriu în ceea ce privește conceptul de locuință alternantă a minorului.
De altfel, aceasta soluție a fost deseori și aplicată de instanțele de judecată în sensul stabilirii locuinței minorului după divorț, în proporții egale la ambii părinți.
S-a promovat și susținut, în orice context, egalitatea dintre sexe și s-a recomandat ca, în cadrul familiilor, egalitatea dintre părinți să fie garantată și promovată încă de la nașterea copilului.
De asemenea, s a apreciat că implicarea ambilor părinți în creșterea copiilor este benefică pentru dezvoltarea lor, aspect ce rezultă din toate studiile efectuate în această materie în multe state membre ale UE și nu numai.
La nivelul UE au fost elaborate o serie de documente care se referă, printre altele, și la locuința alternantă a minorului, documente care, deși nu au forță obligatorie, trebuie analizate de statele membre pentru ca, în funcție de realitățile sociale, precum și de principiile morale și culturale ale fiecărui popor, să se stabilească oportunitatea reglementării lor în dreptul intern.
În cazul în care autoritatea părintească este exercitată în comun, titularii acesteia, dacă locuiesc separat, ar trebui să se pună de acord cu privire la persoana cu care va locui copilul. Copilul poate locui în mod alternativ cu titularii autorității părintești, fie ca urmare a unui acord aprobat de autoritatea competentă, fie a unei decizii luate de aceasta din urmă.
Autoritatea competentă trebuie să aibă în vedere următorii factori:
- vârsta și opinia copilului; capacitatea și dorința titularilor responsabilităților parentale de a colabora unul cu celălalt cu privire la aspectele legate de copil, precum și situația lor personală;
- distanța dintre locuințele titularilor autorității părintești și școala pe care o frecventează copilul.
Posibilitatea părintelui și a copilului său de a fi împreună reprezintă o parte esențială a vieții de familie și este protejată de CEDO.
Separarea părinte copil ar trebui să fie dispusă exclusiv de către o instanță de judecată și numai în împrejurări excepționale care să implice riscuri grave la adresa interesului superior al copilului.
Stabilirea locuinței copilului și drepturile de acces la locuința acestuia constituie probleme deosebit de sensibile și pot deveni o sursă de conflict între părinții minorului în contextul desfacerii căsătoriei și al separării în fapt a părinților.
De cele mai multe ori cea mai bună modalitate de a păstra contactul copilului cu părinții lui este utilizarea pe scară largă a aranjamentelor de tip locuință alternantă.
Cu toate acestea, locuința alternantă trebuie să fie utilizată cu discernământ și având mereu în vedere interesul superior al copilului.
De asemenea, punerea în executare a hotărârilor judecătorești cu privire la locuință și acces trebuie să fie mai bine asigurată de către statele membre.
Având în vedere aceste considerente, CE a solicitat statelor membre printre altele să încurajeze și stabilirea locuinței alternante a minorului.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept
Citește și Lecția de drept. Denuțarea unilaterală a contractului de închiriere
Citește și Lecția de drept. Divorț în România pentru cetățenii români cu domiciliul în străinătate
0 Comentarii