În practica judiciară este destul de des întâlnită situația în care soții nu dețin în proprietate un spațiu locativ și își stabilesc locuința familiei într-un imobil închiriat.
În cazul în care locuința este deținută în temeiul unui contract de închiriere, fiecare soț are un drept locativ propriu, chiar dacă numai unul dintre ei este titularul contractului ori contractul este încheiat înainte de căsătorie și nu este posibilă încheierea unei convenții contrare, prin care soții să stipuleze că numai unul dintre ei ar avea drepturi locative.
Dacă soțul titular al contractului de închiriere decedează, soțul supraviețuitor are posibilitatea de a continua locațiunea, dacă în termen de 30 de zile de la decesul soțului titular al contractului de închiriere nu renunță expres la acest drept. Este de preferat ca soții să noteze în cartea funciară statutul de locuință de familie, pentru că este posibil ca, în ipoteza în care contractul a fost încheiat înainte de căsătorie și locatorul nu a fost încunoștințat despre încheierea căsătoriei, acesta să poată invoca lipsa notificării căsătoriei și a recunoaşterii drepturilor locative ale soțului netitular al contractului.
În ceea ce privește soarta actelor juridice încheiate cu privire la locuința închiriată, soțul titular exclusiv nu va putea face fără consimțământul scris al celuilalt soț acte de cesiune, subînchiriere, reziliere sau denunțare a contractului de închiriere.
În ipoteza în care consimțământul este refuzat fără un motiv legitim, celălalt soț poate să sesizeze instanța de tutelă, pentru ca aceasta să autorizeze actul. De asemenea, soțul care nu și-a dat consimțământul la încheierea actului poate cere anularea lui în termen de un an de la data la care a luat la cunoștință despre aceasta, dar nu mai târziu de un an de la data încetării regimului matrimonial.
În lipsa notării locuinței familiei în cartea funciară, soțul care nu și-a dat consimțământul nu poate cere anularea actului, ci numai daune-interese de la celălalt soț, cu excepția cazului în care terțul dobânditor a cunoscut, pe altă cale, calitatea de locuință a familiei.
Niciunul dintre soți nu va putea dispune sau deplasa bunurile care decorează și mobilează locuința familiei, chiar dacă aceasta este închiriată, fiind nevoie de consimțământul scris al celuilalt soț.
În cazul desfacerii căsătoriei, dacă nu este posibilă folosirea locuinței de către ambii soți și aceștia nu se înțeleg, beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soți, ținând seama, în ordine, de interesul superior al copiilor minori, de culpa în desfacerea căsătoriei și de posibilitățile locative proprii ale foștilor soți.
Soțul căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere este dator să plătească celuilalt soț o indemnizație pentru acoperirea cheltuielilor de instalare într-o altă locuință, cu excepția cazului în care divorțul a fost pronunțat din culpa exclusivă a acestuia din urmă.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept