Web Analytics
scris miercuri, 19.03.2025

Lecția de drept. Domiciliul procesual electronic (virtual) în procesul civil

Citarea și comunicarea actelor/hotărârilor judecătorești pe cale electronică au ca scop economisirea de resurse importante, fiind în interesul justițiabilului și este un avantaj considerabil pentru celeritatea procesului civil.
Domiciliul procesual electronic este acel domiciliu ales de către un participant la procesul civil, după sau concomitent cu inițierea unui proces.

Lecția de drept. Domiciliul procesual electronic (virtual) în procesul civil

El constă în alegerea unui mijloc de comunicare electronică, de regulă a unui e-mail, ce va constitui totodată și loc al citării.
Astfel, această parte nu va mai fi citată în mod clasic la locul de domiciliul de drept (din cartea de identitate) sau de fapt (unde locuiește fără forme legale).
Citarea clasică la locul de domiciliu avut sau ales se transformă într-o citare electronică într-un loc virtual și anume la adresa de e-mail indicată instanței.
Este vorba așadar de o citare principală și unică, partea fiind citată exclusiv la adresa de e-mail indicată, nu și în format tipărit.
Tot așa, comunicarea actelor și hotărârilor judecatorești.

Cum normele privind citarea în procesul civil se aplică și fazei de executare silită, alegerea unui domiciliu procesual electronic poate fi făcută și în fază de executare silită, de oricare din părți (debitor, creditor, terțe persoane), printr-o cerere către executorul judecătoresc în acest sens.
Executorul judecătoresc este obligat să ia act de alegerea acestui domiciliu electronic și, în consecință, după înregistrarea cererii și depunerii ei la dosarul de executare silită, va comunica orice act execuțional la domiciliul procesual electronic indicat de parte.
Alegerea unui domiciliu procesual electronic după sesizarea instanței sau executorului nu are influență asupra competenței instanței sau executorului.
Competența rămâne neschimbată, astfel cum este ea raportată la domiciliul de drept (din cartea de identitate; cu titlu de excepție uneori instanța competentă se stabilește și în funcție de domiciliul în fapt – în materie de familie, de ocrotire a persoanei fizice etc).
Domiciliul procesual electronic este o chestiune ce se raportează strict la actele procesuale ce trebuie comunicate părților după începerea și pe parcursul unui proces civil.

Citește și Lecția de drept. Mituri juridice și realitate

În cazul alegerii domiciliului procesual electronic nu trebuie indicată persoana însărcinată cu primirea corespondenței.
Indicarea doar a e-mailului și formularea unei simple cereri de a se comunica/transmite toate actele procesuale și încheierile/hotărârile judecătorești la acea adresă de e-mail sunt suficiente pentru instanță/executor.
Cererea prin care se alege domiciliul procesual electronic poate fi inserată în acțiunea introductivă sau poate fi o cerere ulterioară, cu condiția de a fi semnată olograf sau electronic de parte sau de avocatul acesteia.
Odată ce o parte a solicitat domiciliere procesuală electronică, instanța este obligată să facă citarea și comunicarea actelor la acea adresa de e-mail, orice altă citare sau comunicare la altă adresă de e-mail sau fizică fiind viciată, în această situație putând fi invocate prevederile privind nulitatea citării/comunicării.

Pentru a fi valabilă citarea/comunicarea la domiciliul electronic, documentele transmise pe e-mail trebuie să fie semnate cu semnătura electronică a instanței, altfel procedura de comunicare este viciată și orice vătămare poate fi invocată prin procedura nulității procedurii de citare
Comunicarea acestor acte procesuale se va considera efectuată conform legii la momentul transmiterii lor către destinatar de către instanță, indiferent că e-mailul respectiv va fi sau nu deschis și/sau citit de destinatar.
Schimbarea domiciliului procesual electronic poate fi făcută în orice stadiu procesual, atât prin cererea părții de a i se comunica actele procesuale în format tipărit la un loc fizic (deci prin renunțarea la domiciliul electronic), cât și prin schimbarea adresei de e-mail utilizate (păstrarea domiciliului electronic dar schimbarea adresei).
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept

Citește și Lecția de drept. Cum recuperăm actele de stare civilă pierdute?

Citește și Lecția de drept. Despre ordinul de protecție extins și cum îl poți obține

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită