Laurenţiu Reghecampf este noul antrenor al echipei de fotbal Universitatea Craiova, a anunţat clubul din Bănie, la miezul nopţii de marţi spre miercuri, pe site-ul său oficial.
Citește și: Incendiu la un spital de copii din Capitală. 110 persoane, evacuate de urgență
„Laurenţiu Reghecampf revine pe banca tehnică a Universităţii Craiova. Suporterii alb-albaştri îl cunosc deja pe experimentatul tehnician, Ştiinţa, sub îndrumarea sa, arătând un fotbal aşa cum ne dorim cu toţii, ofensiv şi spectaculos”, se arată în comunicatul clubului.
Citește și: Argeș. O femeie și-a omorât fratele cu un cuțit
Laurențiu Reghecampf, care a pregătit echipa azeră Neftci Baku în sezonul trecut, preia formaţia din Bănie după despărţirea de Eugen Neagoe, după numai două etape, în care alb-albaştrii au învins-o pe Dinamo cu 2-0 la Bucureşti şi au remizat acasă cu altă nou-promovată, Oţelul Galaţi (0-0). Reghecampf a antrenat-o pe Universitatea în perioada 26 iulie 2021 – 12 iunie 2022. Cu Reghecampf la cârmă, Universitatea a încheiat pe locul al treilea în Liga I, s-a oprit în semifinalele Cupei României, însă a câştigat barajul pentru Europa Conference League cu FC Botoşani (2-0). Cu Neftci, preluată între timp de Adrian Mutu, Reghecampf a obţinut medaliile de bronz în liga azeră şi a jucat finala Cupei.
0 Comentarii