De 22 de ani, poetul Virgil Diaconu organizează, prin Centrul Cultural Pitești, Concursul Naţional de Poezie de Dragoste „Leoaică tânără, iubirea…”, denumire inspirată de un celebru vers al lui Nichita Stănescu. La ediția din acest an, a 23-a, desfășurată în perioada 2–26 mai, juriul, format din Virgil Diaconu, Liliana Rus și Lucian Costache, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, a acordat următoarele premii:
Premiul I: Alina STOIAN, din Pucioasa, jud. Dâmbovița, absolventă liceu, 33 ani.
Premiul al II-lea: Adriana-Maria CORNILĂ, din orașul Suceava, elevă în clasa a XI-a, la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, 17 ani.
Premiul al III-lea: Marina-Andreea DINCEA, din orașul Drobeta Turnu-Severin, județul Mehedinți. Studii: Facultatea de Litere, Universitatea din Craiova, filiala Drobeta Turnu Severin, specializarea limba și literatura română-limba și literatura engleză; Facultatea de Filologie, program de Masterat, Universitatea din Craiova, specializarea Studii de limbă și literatură română. Profesor de limba și literatura română – limba engleză la Liceul Tehnologic „Dierna”, Orșova. Are 25 de ani.
Mențiune I: Andreea-Bianca IONICĂ, București, studentă în anul I la Universitatea București, 20 de ani.
Mențiune II: Alexandra NICULAE (foto), din orașul Topoloveni, elevă în clasa a X-a la Liceul Teoretic „Ion Mihalache” Topoloveni, 17 ani.
Festivitatea de decernare a premiilor va avea loc vineri, 26 mai, ora 13, la Centrul Cultural Pitești. Versurile premiantelor (a se observa că sunt numai domnișoare!) vor fi publicate în revista „Cafeneaua literară”.
Citește și Poeții basarabeni au impresionat la conacul Goleștilor, de Ziua Internațională a poeziei
Citește și Prozatorul Dumitru Augustin Doman debutează în poezie
0 Comentarii