Unul dintre autorii controversaţi ai literaturii române contemporane, Adrian Georgescu, şi-a lansat joi, 14 aprilie, la Biblioteca Judeţeană Dinicu Golescu, ultima carte, „Isuse, lauda bătrâneţilor mele”, volum ce este în consonanţă cu Sărbătorile Pascale.
Evenimentul, plin de savoare, a fost moderat de poeta Allora Albulescu Şerb. Printre oamenii de cultură şi artiştii prezenţi la eveniment s-au numărat: Florin Nicolescu (teatrolog), Robert Chelmuş (actor), Iuliana Ciucă (angajat al bibliotecii), Radu Nicolae (prozator), Mihai Ghiţescu (scriitor), Dincă Ionuţ Cosmin (profesor de religie), Dina Perianu şi Zina Petrescu (poetă).
Allora Albulescu a apreciat că este o mare deosebire între opera de tinereţe a autorului, plină de zbucium şi neîmpăcare, cu o scriitură trivială, demonică chiar, şi cea de maturitate din care face parte şi volumul de faţă, volum străbătut de filonul mistic, religios. De-a lungul timpului, autorul a îmbrăţişat o gamă largă de teme, într-o manieră atipică, abolind canoanele obişnuite ale literaturii. Câteva din cărţile de referinţă ale autorului sunt: „Rebutarea omenirii”, „Uleiul din Candelă”, „Ţărmul Sfântul Gheorghe”, „Conversaţie”, „Hagi Gadar”, „Atentatele”, „Nu-i aşa”, „Iubi-te voi”, „Anul putorii”, „Moartea spionului”, „Anastasia”, „Rugăciunile”, „Monahul lăuntric”. Ultimul roman controversat fiind „Anul putorii”, toate cărţile care i-au urmat acestuia au fost atinse de filonul religios.
Emilia Popa

9 Februarie 1900 – Se înființează turneul anual de tenis „Cupa Davis”
În ziua de 9 Februarie 1900 se înființează turneul anual de tenis „Cupa Davis”. În New York, la...
0 Comentarii