Web Analytics
scris luni, 27.03.2017

La volan sub influența băuturilor alcoolice și fără a poseda permis de conducere

politia balilestiPoliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Stâlpeni, l-au depistat pe DJ 732 pe raza comunei Bălilești, pe numitul B.I.A. de 24 de ani din comuna Bălilești, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și fără a poseda permis de conducere.

La volan sub influența băuturilor alcoolice și fără a poseda permis de conducere

Bărbatul a fost condus la Spitalul Racovița pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 și art. 336 din Codul Penal.

De asemenea, de reținut că în ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 122 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 36.005 de lei, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie 12 permise de conducere şi au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.

M.I.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...