Web Analytics

La sărbătoarea de la Vila Florica, liberalii s-au înghesuit să facă selfie cu Ludovic Orban. Turcan, stingheră

de | 1.06.2017 14:05 | Politica si Administratie

16 01Miercuri, pe 24 mai, liberalii argeşeni au sărbătorit, la conacul Brătienilor de la Ştefăneşti, 142 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal. Printre participanţii la manifestările de la Vila Florica s-au numărat Raluca Turcan, preşedintele interimar al PNL la nivel naţional, Adrian Miuţescu, preşedintele PNL Argeş, Ludovic Orban, Cristian Buşoi şi Viorel Cataramă, adică toţi cei trei candidaţi la alegerile care vor avea loc în partid pe 17 iunie, parlamentari, primari, preşedinţi de organizaţii, consilieri judeţeni şi locali sau simpli membri, precum şi două delegaţii ale organizaţiilor liberale din Dâmboviţa şi Vâlcea. Fostul preşedinte al PNL Argeş, senatorul Iani Popa a fost trecut pe lista de absenţi, deşi iniţial anunţase că va lua parte la eveniment.

Cataramă nu i-a impresionat pe liberalii argeşeni cu discursul plin de patos

După depunerea coroanelor de flori şi slujba religioasă de la capela unde sunt înmormântaţi marii lideri politici liberali, Ion Brătianu şi Ion I.C. Brătianu, a urmat urcuşul spre Vila Florica. Moment prielnic pentru liberalii argeşeni să facă selfie cu Ludovic Orban, pretendent la şefia partidului, care a fost tratat ca un VIP pe tot parcursul evenimentului. Asta în timp ce, la polul opus, Raluca Turcan, preşedinta interimară a PNL, abia dacă a fost băgată în seamă. Izolată într-un colţ, în curtea reşedinţei Brătienilor, şefa PNL s-a întreţinut cu două, trei doamne din organizaţia de femei liberale.
Pe terasa de la Florica a urmat decernarea premiului „Gheorghe Brătianu”, înmânat de Raluca Turcan elevei Ciucă Anamaria Laura de la Liceul „Ion Mihalache”  Topoloveni, care a obţinut locul IV la Olimpiada Naţională de Istorie. Au urmat apoi discursurile celor trei candidaţi la şefia PNL: Cristian Buşoi, Viorel Cataramă şi  Ludovic Orban. Deşi Viorel Cataramă a vorbit cu mult patos despre planurile sale de revigorare a Partidului Naţional Liberal – astfel încât la un moment dat, Cristian Buşoi, aflat în dreapta sa, a fost nevoit să sară câteva scaune şi să se mute lângă Ludovic Orban – nu a reuşit totuşi să îi impresioneze pe liberalii argeşeni. S-au auzit câteva aplauze din sală, însă doar atât. Drept dovadă şi rezultatul votului de sâmbătă, când moţiunea “Calea Liberală” propusă de Viorel Cataramă a obţinut doar 2 voturi, în timp “Partidul Viitorului”, moţiunea propusă de Cristian Buşoi, a primit 5 voturi, câştigător ieşind, cu o majoritate confortabilă de 69 de voturi, Ludovic Orban, cu moţiunea ”Forţa dreptei”. Mai trebuie spus că la conferinţa de presă care a încheiat evenimentul de la Florica au mai participat doar Raluca Turcan, Adrian Miuţescu şi Viorel Cataramă. Chiar înainte de începerea conferinţei, Ludovic Orban a plecat precipitat spre Cluj, unde trebuia să participe la un alt eveniment.

Candidată la deputăţie în Argeş, ţinută neinspirată la Ziua PNL

Lidia Constantinescu, femeia de afaceri care a candidat pe locul trei pe lista PNL Argeş pentru Camera Deputaţilor, s-a afişat la Vila Florica cu o ţinută vestimentară complet nepotrivită pentru evenimentul la care participa. Doamna în cauză a purtat o rochie neagră, pantofi de aceeaşi culoare, la care a asortat o geantă de un roşu… extrem de social-democrat. O ţinută vestimentară neinspirată, ţinând cont că Ludovic Orban şi Cristian Buşoi s-au întrecut în a purta cravate asortate sărbătorii liberale de la Florica, respectiv Orban – galbenă şi Buşoi – albastră.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii