Web Analytics
scris joi, 11.04.2024

La Moşoaia au demarat amenajările pentru transportul metropolitan

Viceprimarul Adrian Frântură (foto): „Sperăm ca alveolele betonate să fie gata până la Paște”
Până la vară vor fi achiziționate 18 stații de autobuz „smart”

În ziua în care au demarat lucrările la școala cu clasele I-VIII din Moșoaia, adică pe 1 aprilie, în această comună a fost dat startul unei alte investiții mult așteptate de locuitori, privind transportul metropolitan de călători. Adrian Frântură, viceprimarul liberal din Moșoaia, ne-a dat vestea: „La începutul acestei luni a fost semnat contractul de lucrări pentru amenajarea alveolelor și a stațiillor de autobuz din Moșoaia. Vorbim despre 18 astfel de alveole; sunt nouă stații pe traseu”.
Edilul ne-a spus și cât va dura amenajarea respectivelor alveole: „Speranța noastră și discuțiile cu constructorul au fost ca până la sfârșitul lunii aprilie, până la Paște, să fim cu ele gata. Am ales soluția cu cei de la Compania de Drumuri Naționale, care au dat avizul să se facă alveole betonate, timpul de lucru este mai redus, costurile sunt mai reduse și… vom putea grăbi puțin. Sunt destul de complexe lucrările, nu vorbim doar despre turnarea unui strat de beton, trebuie amenajate, trebuie mutate peste șanțul de la marginea acostamentului, pentru că cei de la Drumuri Naționale au impus să se facă stația de autobuz peste șanț; deci, trebuie amenajat și șanțul, trebuie amenajată alveola, trasate trecerile de pietoni”.

La Moşoaia au demarat amenajările pentru transportul metropolitan

Cât privește stațiile de autobuz, viceprimarul Adrian Frântură ne-a precizat că „în primă fază vor fi tot cele pe care le avem, dar până la vară vor fi achiziționate stații noi prin PNRR; stațiile acelea smart. Avem accesate fonduri pentru acea «Componentă 10 – digitalizare» și vom achiziționa 18 stații noi, cu panou solar, încărcare USB, dacă ne permite bugetul vrem să luăm și niște borne Wi-Fi pentru a fi internet în stații și cred că vom reuși să facem acest lucru până la vară. Sunt deja în pregătirea bugetului de achiziție, căutăm cele mai bune stații din punct de vedere calitate-preț”.

Citește și Au început lucrările la şcoala din Moşoaia. Viceprimarul Adrian Frântură: „Sperăm ca până în septembrie să fim cu ea gata”

Citește și Adrian Frântură, viceprimar la Moşoaia, e mulţumit de bugetul comunei: „60% din cheltuieli sunt destinate dezvoltării”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *