Bineînțeles că oamenii nu sunt egali. La fel și la IPJ Argeș, acolo unde există polițiști și… polițiști aristocrați. Așa, de exemplu, Robert Gheorghe (foto), fost agent și actual ofițer, care, de curând, a candidat și a ieșit pe primul loc pe postul de șef Serviciu Investigarea Criminalității în Mediul de Afaceri. DNA a intrat pe fir în legătură cu respectivul concurs, dar despre asta v-am mai povestit! Revenind la oile noastre, pardon, la aristocrații noștri, nu putem să nu ne mirăm de cât de norocoși sunt unii dintre semenii noștri.
Robert Gheorghe a călcat cu dreptul și în viața de familie atunci când, după un „da” hotărât în fața ofițerului de stare civilă, a primit ca dar de nuntă 5.000 de euro. Bașca frumoasa și talentata soție, patroană a unui salon de frumusețe foarte bine cotat și care i-a adus în declarația de avere 41.000 de euro, fix în anul nunții, 2014.
(ELECTRO-CUTARE)
Citește și Suspiciuni de concurs trucat la Poliţia Judeţeană. DNA a ridicat mobilele a doi candidaţi
0 Comentarii