Web Analytics
scris joi, 08.11.2012

La Hârseşti s-a inaugurat primul drum agricol cu finanţare europeană din Argeş

# Investiţie de 1 milion de euro pentru fermierii din sudul judeţului. De săptămâna trecută, proprietarii de culturi agricole din comuna Hârsești au la dispoziție 11 km de drum nou amenajat, menit să le faciliteze activitatea și să le favorizeze transportul spre exploatațiile pe care le dețin. Deși în Argeș sunt în diferite faze de derulare peste 10 proiecte similare, cu finanțare asigurată din fonduri europene pentru dezvoltare rurală, prin Oficiul județean de profil, la Hârsești s-a inaugurat prima astfel de investiție finalizată, în valoare totală de 1 milion de euro. Motiv de mare bucurie pentru localnicii care, aflați deja într-o zonă economică vitregită, erau nevoiți până acum să-și îngrijescă și să-și valorifice culturile în niște condiții de infrastructură de-a dreptul jalnice. Acum, grație drumului tocmai executat, și care deservește o suprafață foarte mare de exploatații agricole, fermierii zonei au măcar posibilitatea unui transport făcut în condiții moderne.
Multă lume a ținut să fie prezentă la Hârsești, joia trecută, la festivitatea de inaugurare a celor 11 km de drum agricol executat din fonduri europene. Vioara întâi a fost, bineînțeles, noul primar PSD, Ion Moloiu, care a făcut oficiile de gazdă, dar a avut eleganța de a o invita la eveniment și pe fosta primăriță PDL, Ioana Pircan, pe timpul căreia a fost demarată investiția. Fapt remarcat și de președintele CJ, Constantin Nicolescu, cel care a apreciat că, deși campania electorală a început, rivalitățile și disputele politice au o importanță secundară în comparație cu beneficiile aduse tuturor locuitorilor din comună de drumul inaugurat. De altfel, alături de primarul Moloiu, au mai fost de față și câțiva primari din comunele învecinate, cum ar fi, de pildă, Sebastian Pupăză din Stolnici și Ion Neacșu din Bârla, ambii de la PSD, ori Gheorghe Drăgan din Lunca Corbului, de la PDL. La care, alături de numeroși localnici, s-a mai adăugat o mulțime de alte oficialități locale sau județene.

La Hârseşti s-a inaugurat  primul drum agricol cu finanţare europeană din Argeş

Managerul Coniz Romarg, Gheorghe Griguță, și-a demonstrat din nou clasa

O mențiune specială merită, desigur, managerul firmei constructoare, Gheorghe Griguță de la Coniz Romarg, un om de afaceri recunoscut pentru seriozitatea și profesionalismul cu care lucrează. Dovadă că societatea sa are în derulare, în Argeș, dar și în multe alte județe, o mulțime de proiecte cu finanțare europeană, în care rigorile sunt foarte aspre, iar fiecare greșeală se contabilizează draconic la plata finală. Și la Hârsești, Gheorghe Griguță a ținut ca toată treaba să iasă ca la carte. A aplicat o soluție tehnică inovatoare, un așa numit macadam semipenetrat cu bitum, iar pentru a se încadra perfect în termenii de execuție a proiectului, a preferat să termine drumul chiar în condițiile primirii a doar jumătate din suma de 1 milion de euro prevăzută în contract. Ceea ce spune totul despre interesul său de a face mai întâi o treabă bună, și abia apoi să factureze, lucru rar întâlnit la ceilalți constructori argeșeni, care, de multe ori, dau buzna cu facturile finale chiar înainte să înceapă lucrările.

Candidații USL, Constantin Tămagă și Teo Nicolescu, o prezență discretă la inaugurare

La inaugurarea drumului au fost și cei doi candidați USL la Parlament în colegiul Costești (care cuprinde și Hârseștiul), senatorul Constantin Tămagă la Senat și avocatul Theodor Nicolescu la Camera Deputaților. Cei doi au fost însă o prezență discretă, adică fără discursuri pompoase, pupături de babe și alt asemenea „instrumentar” de campanie electorală. Fapt bine primit de cei prezenți, care le-au apreciat atitudinea nestridentă.
M. BĂDESCU

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Casa Zimbrului e la Lerești

Două renumite localități muscelene au noi atracții turistice datorită implicării Fundației...

Ultimele articole

Casa Zimbrului e la Lerești

Două renumite localități muscelene au noi atracții turistice datorită implicării Fundației...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Investiţii de milioane la Lereşti

Recent declarată stațiune turistică, localitatea Lerești beneficiază de o expansiune nemaiîntâlnită a domeniilor turistic, economic și...