Unul dintre cei mai mari fotbaliști ai echipei FC Argeș, Ion (Bebe) Barbu s-a stins din viață în urmă cu 14 ani, după o lungă și grea suferință.Nu împlinise 73 de ani. S-a născut la Craiova, în anul 1938, și a jucat fotbal la Pitești, din anul 1959 până în 1974. A fost căpitanul Argeşului şi al echipei naţionale. A rămas în amintirea tuturor prologul meciului amical România – Anglia (0-0), disputat în 1968, când făcea schimb de fanioane cu Bobby Moore. Ambii erau căpitani. A câştigat, în 1972, primul titlu de campion cu FC Argeş, avându-i coechipieri pe Dobrin, Prepurgel, Vlad, Olteanu, Vasile Stan, Jercan, Ciolan, Marian Popescu, Ivan şi alţii. După doi ani de la marele succes, Barbu s-a retras, la 36 de ani, şi a fost numit preşedinte la FC Argeş, câştigând, în anul 1979, al doilea titlu de campion cu echipa din Trivale.
„Blândețea și eleganța în comportament m-au cucerit la Bebe Barbu”
Doamna Dorina, cât de mult a însemnat FC Argeș pentru Bebe Barbu?
– Nu pot exprima în cuvinte. Dovadă că a renunțat să plece la Steaua, când au venit cei de acolo să-l convingă să semneze cu ei. A afirmat clar și răspicat faptul că el iubește echipa FC Argeș și nu vrea s-o trădeze. Am spus totul, cred.
Cum l-ați cunoscut pe soțul dumneavoastră și ce v-a atras la acesta?
– Ne-am cunoscut în anul 1961, eu fiind elevă la Liceul „Nicolae Bălcescu”, actualul Colegiu Național „I.C. Brătianu”. Am fost un an prieteni, apoi am mers pe drumuri diferite. Orașul vuia atunci și fotbaliștii erau foarte bine văzuți de toată lumea. El era deja jucător la Dinamo Pitești, chiar căpitan, avea 21 de ani. Ne-am reîntâlnit în 1962, după ce susținusem examenul de maturitate, adică bacalaureatul.
Mă aflam în oraș cu mama, mă pregăteam de admiterea la Facultatea de Istorie din București și am mers să-mi cumpăr geamantan. La un moment dat, a apărut Bebe Barbu, ne-a ieșit în cale, să spun așa. Ne-a salutat și i-a cerut permisiunea mamei mele de a sta de vorbă cu mine. M-a întrebat ce planuri am, mi-a spus că se înființase Facultatea de Filologie la Pitești și ar fi bine să rămân. „Dacă accepți să susții examen aici, voi merge și eu la aceeași facultate”!, mi-a spus extrem de hotărât. Zis și făcut! Eu am fost admisă în 1962, iar el a intrat la facultate în următorul an. Părinții mei s-au bucurat enorm că am rămas, având în vedere faptul că eram singurul lor copil. Când a auzit că rămân, tata, care iubea fotbalul, mi-a spus: „Dacă dă și Bebe Barbu la facultate, te las să fii prietenă cu el!”. Prietenia nu a durat decât câteva luni și ne-am căsătorit, în luna octombrie a anului 1963. În 1969 s-a născut Alina, fiica noastră, care are acum 56 de ani. Avem o nepoată superbă, Ioana, medic neurolog la Spitalul Militar Central din București. Este căsătorită cu un avocat și au o minune de băiat, Toma, în vârstă de 3 ani și 10 luni. Să știți că nu am fost casnică, am predat limba română la Casa Pionierilor; am avut cerc de literatură și m-am dedicat sută la sută profesiei. Bebe frecventa cursurille facultății și era foarte iubit și apreciat de profesori, doarece era serios și conștiincios. De exemplu, nu a jucat pentru națională în meciul Anglia – România, din deplasare, deoarece avea de susținut examenul de licență. Antrenor la FC Argeș era atunci Ștefan Vasile, nașul de cununie al soților Dobrin. Nașul nostru a fost doctorul echipei FC Argeș, Paul Tomescu. Căsătorită fiind cu Bebe, i-am cununat pe Prepurgel, Ariciu, Lovin. Știți cum m-a cucerit Bebe? Blândețea și eleganța în comportament m-au atras din prima clipă la el. Nu mai zic de faptul că mă alinta cu apelativul Iepuraș…
Citește și La ceasul amintirilor. Cornelia Halagian: „FC Argeş a fost marea dragoste a soţului meu!”
„Florin Halagian juca rummy cu tatăl meu”
Vă plăcea fotbalul când l-ați cunoscut pe Bebe Barbu?
– Evident, mergeam des cu tatăl meu pe stadionul din Ștrand, acolo unde echipa Piteștiului evolua. Când Argeșul s-a mutat în Trivale, nu ajungeam prea des, nu-i plăcea lui Bebe să mă expună; mai pierdeau și nu voia să sufăr. M-a caracterizat dintotdeauna modestia. M-am înțeles foarte bine cu Gica, soția lui Nicolae Dobrin, o fată extraordinară, are un caracter frumos.
Înțeleg că și între Bebe Barbu și Nicolae Dobrin a existat o prietenie…
– Bineînțeles. Nu știu dacă soțul meu se înțelegea cu toți colegii de echipă, el era mai reținut, dar cu Nicolae Dobrin a fost prieten dintotdeauna. Bebe i-a recunoscut mereu talentul lui Dobrin. Când a avut probleme cu antrenorul Halagian, Bebe și-a pus obrazul să-l scoată nevinovat. Soțul meu a ținut mult la Dobrin. Era mare figură Gicu, dar ca om era extraordinar. Apropo de Halagian, acesta juca rummy cu tatăl meu. Domnul profesor era un jucător înrăit, îl suna pe tata mereu acasă și întreba: „Nenea Sandu a făcut careul, a făcut mobilizarea?”.
În altă ordine de idei, vă mai povestesc un episod petrecut la Pitești. Se știe că Dobrin nu a jucat la Campionatul Mondial din Mexic și au apărut tot felul de versiuni. Bebe Barbu s-a dus cu Gicu la antrenorul Angelo Niculescu, să-i explice situația. Să știți că Gicu nu a greșit. Apoi, peste câteva luni, a venit Ion Alexandrescu, șeful FRF de atunci, acasă la Nicolae Dobrin, la insistențele soțului meu. Știu acest amănunt, deoarece mama a ajutat-o pe soția lui Dobrin să pregătească aperitive și prăjituri pentru oaspetele de seamă.
Ce preparate culinare obișnuiați să-i pregătiți soțului dumneavoastră?
– Mama l-a răsfățat, nu eu. Era înnebunit după ciorbe, de răcituri și fripturi era sătul din cantonamente. Îi plăceau mult peștele și dulciurile pregătite de mama mea. Fiica noastră o moștenește pe mama la acest capitol. Bebe ne-a iubit foarte mult, familia a fost totul pentru el. Alina s-a mândrit mereu cu tatăl său. Când nu aveam copilul, eu eram principala beneficiară a cadourilor, îmi aducea din străinătate diverse lucruri, mai ales bijuterii. Când a apărut pe lume fiica noastră, datele problemei s-au schimbat radical. Venea încărcat, iar Alina îl căuta în geamantan. Era în clasa a II-a și i-a adus prima ei pereche de blugi. Șiți ce-a făcut? S-a dus în baie, a luat o piatră ponce și a vrut să-i decoloreze, zicea că așa e moda… Îi aducea cutii întregi cu gumă, iar Alina le dădea tuturor copiilor. Toți copiii din bloc știau când venea Bebe din străinătate.Soțul meu se bucura mult când vedea că este generoasă, o încuraja să dăruiască mereu, să împartă.
„Mi-a dat casa peste cap, am stat așa mult timp”
Ce defecte și ce calități avea Bebe Barbu?
– Când a murit, aveam 49 de ani de căsnicie, vă dați sema cât de bine l-am cunoscut… Era foarte încăpățânat, era oltean căpos, nimic de zis. Calități avea nenumărate. Când era prieten cu cineva, era desăvârșit, dădea totul, era omenos, generos, avea un suflet de aur.
Vă ajuta la treburile gospodărești?
– Nici vorbă! Se apuca să facă ceva, dar se plictisea și lăsa totul de izbeliște. A făcut și ceva util, să știți. Ne-a inundat vecinul de deasupra și Bebe a pus tavan fals în tot apartamentul. Cu mare migală a lucrat, dar nu de la început. Mi-a dat casa peste cap, am stat așa mult timp.
Apoi, când am schimbat mobila, el era deja președinte la FC Argeș și nu avea timp de nimic. Mi-a zis că nu are cum să lase clubul și să mă ajute pe mine cu mobila. Mi-a dat mașina și mi-a spus să mă descurc singură. Nu a văzut mobila decât atunci când am adus-o acasă, atât de mare încredere a avut în mine!
Soțul dumneavoastră a evoluat și în Turcia. Aveți amintiri frumoase de acolo?
– Între 1970 și 1971 a jucat în Turcia, la Beșiktaș. Nu voia să plece de la Pitești, dar federația română a primit bani foarte mulți din partea turcilor și din acest motiv am acceptat. Bebe a primit doar 5 mii de dolari pentru un an întreg, nu lunar. Mi-am luat concediu fără plată și am plecat cu el. Fiind în perioada comunistă, nu ni s-a permis să luăm copilul. Fiica noastră avea un an și trei luni, am lăsat-o cu mama mea, dar dorul ne chinuia teribil. Nu am rezistat decât un an; dacă aveam fata lângă noi, stăteam 5-6 ani. Într-un an, o singură dată am venit acasă, dar mama ne trimitea fotografii. Când primeam câte o scrisoare cu poze, până o deschideam, îmi tremurau mâinile de emoții. În schimb, a fost foarte bine primit în Turcia. Antrenorul era un român, Bebe Teodorescu. Îmi amintesc un episod aparte. Într-un meci, soțul meu a greșit o pasă, iar a doua zi, ziarul local i-a acordat o notă mai mică decât era el obișnuit să primească. Colegii de echipă știau cât se consumă Bebe, iar, seara, patru jucători au venit la noi acasă și ne-au luat la un restaurant, unde am stat toată noaptea.
Un mesaj pentru suporterii echipei FC Argeș aveți?
– Să iubească această echipă mereu și să nu uite că la Pitești au evoluat fotbaliști de renume, jucători care au iubit culorile clubului. Bebe Barbu a adorat această echipă, a iubit și suporterii, se bucura mereu când era recunoscut pe stradă și stătea de vorbă cu toată lumea. Succes, FC Argeș!
Citește și La ceasul amintirilor. Doru Toma: „Am luat istoria bătrânilor noştri şi am dus-o mai departe”
0 Comentarii