Nu mai departe de miercuri, 15 februarie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr în vârstă de 19 ani, din Țițești, care conducea un autoturism sub influența unei substanțe cu efect psihoactiv.
Citește și: Cum poți supraviețui unui cutremur: Efecte posibile imediat după cutremur
Cel puțin asta a reieșit din verificarea Drugtest. Ca urmare a celor constatate, tânărul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea recoltarea de probe biologice de sânge și urină, în vederea determinării substanțelor psihotrope prin analize de specialitate.
În cauză a fost întocmit dosar penal, conform art. 336 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce i-a fost suspendat, după cum aflăm de la Biroul de presă al IPJ Argeș.
0 Comentarii